Lupii galbeni au revenit in lupta pentru promovare .Petrolul Ploiesti- U Cluj Napoca 1-0 ( Video )

Meci de aproape totul sau nimic pentru formaţia ploieşteană, derby-ul de pe „Ilie Oană” cu Universitatea Cluj, jucat(sambata seara  )  în faţa a 10.000 de spectatori, a avut deznodământul mult aşteptat, golul de generic al lui Robert Moldoveanu (29) a readus FC Petrolul pe drumul spre Liga 1.

Petrolul ştia că doar cu o victorie poate să emită, în continuare, pretenţii la promovare, iar venirea lui Gigi Mulţescu pe banca tehnică a echipei a reprezentat şocul de care era nevoie pentru ca Liga I să rămână, în continuare, un obiectiv palpabil. Având în spate un public ca în vremurile bune, „lupii” au arătat că mai au suficiente gloanţe de tras şi, după o prestaţie solidă, au bifat trei puncte esenţiale, cu ajutorul cărora rămân în cursa pentru primul eşalon.

Meciul de pe „Ilie Oană” a semănat, oricum, cu unul de Liga I. Prin tradiţie şi istorie, prin numele aflate pe gazon, prin atmosferă şi prin jocul prestat. Şi prin execuţiile fotbaliştilor, cum a fost aceea absolut senzaţională, de Liga Campionilor chiar, a lui ROBERT MOLDOVEANU (29), cel care, cu o foarfecă de la zece metri, lateral stânga, a dat balonului traiectoria perfectă pentru a-l depăşi pe Dur-Bozoancă.

A fost singurul gol al unei întâlniri în care Petrolul s-a aflat, fără niciun dubiu, la controlul ostilităţilor. Elevii lui Mulţescu au dominat centrul terenului, s-au apărat aproape fără greşeală – Clujul a avut o singură ocazie notabilă vreme de 90 de minute, un şut al lui Haţiegan (81), respins de lângă bară de către Lungu – şi au produs mult pericol la poarta clujeană, trecând în câteva rânduri pe lângă un succes mult mai clar.

Şi, pentru prima dată după multă vreme, Petrolul (56 puncte) reuşeşte să profite şi de celelalte rezultate ale etapei, strângând, cu această victorie, diferenţa faţă de podiumul fruntaş. Astfel, dacă Clinceniul (61 puncte) a câştigat (5-0 cu Luceafărul Oradea) şi rămâne la cinci lungi distanţă, iar Sportul Snagov (59 puncte) va juca, mâine, la Arad, în schimb handicapul faţă de Chindia Târgovişte (0-1 la Constanţa, 57 puncte) şi „U” Cluj (57 puncte) s-a redus la un singur punct, aşa încât lupta rămâne cât se poate de deschisă. Iar „U” Cluj este cea de-a treia contracandidată în faţa căreia, de acum, „lupii” au avantajul rezultatelor directe (2-3 şi 1-0), la fel cum se întâmplă în disputa cu Sportul Snagov (0-0 şi 1-0) şi Chindia Târgovişte (2-0 şi 0-0).

Etapa viitoare, Petrolul va juca, în deplasare, cu Aerostar Bacău, partida urmând să se dispute duminică, de la ora 15.00.

Sursa:www.FCPETROLUL.ro

Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu.