Remiză, înaintea primului meci oficial din 2019. Petrolul Ploieşti - SCM Gloria Buzău 1-1
FC Petrolul Ploieşti a disputat,sambata 15 februarie,  la Strejnicu, ultimul amical înainte de primul meci oficial din anul 2019, adversară lupilor a fost SCM Gloria Buzău (locul 1 în liga a 3 a - Seria C).
Partidă s-a încheiat nedecis, scor 1-1, golurile au marcate de Laurenţiu Marinescu (min.25) pentru "amfitrioni ", respectiv Răzvan Catană (min.60) pentru "oaspeţi ".
 
Pe o vreme primăvăratica, şi cu 500 de spectatori în tribună cochetei arene sportive, de la marginea Ploiestiului, partidă a fost una echilibrată, oaspeţii având prima ocazie în minutul 21, Chipciu a trimis puţin pe lângă poarta apărată de Lungu, după o lovitură de cap.
Însă ploieştenii, au deschis scorul, în minutul 25 prin “căpitanul” Laurenţiu Marinescu, care a executat perfect o lovitură liberă de la 20 metri.
Putea fi 2-0 la pauză, pentru "gazari ", însă Stoica nu l-a învins pe Gurau din poziţie favorabilă (minutul 41). 
La 5 min, de la reluare Răzvan Catană (min.50), a marcat din voleu, din interiorul careului, după un corner executat de pe dreapta.
Până la final, nu au mai fost faze periculoase şi datorită schimbărilor din ambele tabere, astfel scorul final a rămas cel din minutul 50.
Reamintim că Petrolul Ploieşti, va juca primul meci oficial al anului, în deplasare cu Pandurii TJ.Jiu, duminica viitoare, de la ora 11.00.
 
FC Petrolul: Lungu (46 Bolboaşă) – Borta, Ghinga (46 Sarris), Cazan, Ţigănaşu – Puşcaş (75 Bucşa) – Stoica (46 Ştefănescu), Marinescu (65 Malakyan), Kozoronis (75 N. Popescu), Moldoveanu (75 Saim Tudor) – Rusu (65 Arnăutu). Antrenor: Mugurel Cornăţeanu.
 
Gloria: Gurău – Androne, Ceauşel, Danci, Drăguţ – Cămara, Enescu – Catană, C. Petre, Asăvoaie – Chipirliu. Au mai jucat: Mihalache, Oprea, Roman, Danciu, Konate, Velisar, Câmpeanu, Cazan, Dincă, Roman. Antrenor: George Timiş.