Şahiştii de la CSM Ploieşti au castigat  5 medalii la Cupa „CSU Ploieşti”
În weekend-ul care a trecut, 12 şahişti de la CSM Ploieşti au participat la Cupa „CSU Ploieşti”, competiţie organizată de Clubul Sportiv „Gambitul Damei” Ploieşti, în incinta Şcolii „Sfântul Vasile”.
La întrecerea rezervată copiilor în vârstă de până la 12 ani s-au înscris 43 de sportivi, iar elevii lui Petre Nicolae Grigore au reuşit să urce de cinci ori pe podium, obţinând un loc 1, trei locuri 2 şi un loc 3.
Iată care au fost performanţele şahiştilor de la CSM Ploieşti:
– Rareş Anghel (foto, primul din dreapta) – locul al II-lea la general;
– Teodor Samoil – locul al II-lea „Băieţi, 8 ani”;
– Antonia Radu – locul I „Fete, 8 ani”;
– Ioan Constantinescu – locul al III-lea „Băieţi, 8 ani”;
– Victoria Samoil – locul al II-lea „Fete, 8 ani”.
sursa:CSM Ploiesti