Petrolul Ploiesti a terminat anul cu o victorie clara . Petrolul Ploiesti-CS Balotesti 5-1
Petrolul şi CS Baloteşti au tras cortina peste stagiunea de toamnă a Ligii 2 Casa Pariurilor, cu un meci disputat, astăzi, la prânz, pe „Ilie Oană”, şi câştigat, aşa cum era de aşteptat, de către formaţia noastră. „Lupii” s-au impus cu scorul de 5-1, prin golurile lui Marinescu (2), Cazan, Ghinga şi Arnăutu, şi „iernează” pe treapta a treia a podimului eşalonului secund, la egalitate cu Academica Clinceni şi la un punct în spatele liderului, Sportul Snagov.
 
N-a fost să fie locul unu, la intrarea în iarnă, pentru Petrolul, ci o clasare pe podium, ce nu schimbă însă, cu nimic, socotelile în ceea ce priveşte promovarea. Acum, când am depăşit, cu două etape, jumătatea sezonului, Petrolul este cea mai bine poziţionată dintre echipele cu pretenţii şi cu tradiţie, şi e clar că trebuie privită drept principala candidată în cea mai echilibrată luptă a ultimilor ani pentru locurile ce duc în primul eşalon.
 
Meciul cu CS Baloteşti a închis stagiunea de toamnă aşa cum speram, cu o victorie lejeră, consemnată după un meci controlat de la un capăt la celălalt de către elevii lui Mugurel Cornăţeanu. Ilfovenii au avut „benzină” cât să reziste o jumătate de oră, scăpând cu bine la ocaziile lui Herea (12 – şut din lovitură liberă, de la 22 de metri, lateral dreapta, respins de portar) şi Grecu (21 – şut de la 20 de metri, lateral stânga, puţin alături), dar s-au prăbuşit după ce MARINESCU (33) a reuşit să deschidă scorul, transformând un penalti obţinut, tot de el, după un fault al lui Flămânzeanu.
 
Din acel moment, odată desfăcută defensiva vizitatoare, lucrurile au devenit extrem de simple pentru „lupi”. Până la pauză, Herea (41 – cursă pe stânga, încheiată cu un şut la colţul scurt, respins de portar) şi Ghinga (42 – „cap” din careu, deturnat de portar în corner) l-au evidenţiat pe Fulga, cel care, însă, după reluare, a devenit victimă sigură în faţa ofensivei continuue a ploieştenilor.
 
CAZAN (53) a adus desprinderea, reluând, din cădere, o minge respinsă în faţă de Fulga la o foarfecă laterală a lui Herea, apoi GHINGA (62) a înscris cu un şut de la 25 de metri, balonul fiind deviat de către Marciuc, ARNĂUTU (78) a punctat din faţa porţii, după o „rabona” de senzaţie a lui Grecu, iar MARINESCU (84) a realizat „dubla”, cu o lovitură de cap expediată din 6 metri, la o centrare de pe dreapta a lui Saim Tudor.
 
„Găzarii” au căutat, pe final, reuşita de 6-0, care i-ar fi propulsat, la golaveraj, pe locul doi, însă, în cele din urmă, golul a picat în poarta lui Bolboaşă, Ghiţă (89) înscriind, din apropiere, cu o lovitură de cap.
 
S-a terminat, astfel, 5-1, iar Petrolul intră în iarnă de pe locul 3, dar cu aceleaşi şanse în lupta pentru promovare. Urmează o vacanţă lungă, reluarea campionatului urmând să se producă pe data de 23 februarie.
 
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)
 
FC Petrolul Ploieşti – CS Baloteşti 5-1 (1-0)
 
Marcatori: Marinescu (33, pen, 84), Cazan (53), Ghinga (62), Arnăutu (78)/M. Ghiţă (89).
 
FC Petrolul: Bolboaşă – Olaru, Plămadă, Cazan, Ţigănaşu – Cruceru, Ghinga (69 Ţicu) – Saim Tudor, Marinescu (cpt), Grecu (82 N. Popescu) – Herea (63 Arnăutu). Antrenor: Mugurel Cornăţeanu.
 
CS Baloteşti: Fulga – Neagu (46 Ad. Filip), Flămânzeanu, Marciuc (cpt), C. Mihai – Gojnea (62 Niculae), M. Ghiţă, Predescu, F. Mihai – O. Marin, Al. Stoica (72 Paraschiv). Antrenor: Florin Nofitovici.
 
Au arbitrat: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Tunyogi Ferencz (Zalău) şi Daniel Vlase (Galaţi).
 
Arbitru de rezervă: Cristian Moldoveanu (Braşov).
 
Observatori: Constantin Gheorghe (Suceava) şi Mihai Lazăr (Covasna).