CSM PLOIEŞTI, ARGINT LA CAMPIONATUL NAŢIONAL DE ŞAH PENTRU ECHIPE MIXTE (JUNIORI )

În perioada 28 octombrie – 4 noiembrie, patru sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au participat la cea de a X-a ediţie a Campionatului Naţional de Şah pentru Echipe Mixte Juniori (8, 10, 12 şi 14 ani), găzduit de Hotelul Parâng, din staţiunea Băile Olăneşti.

Flavius Stroe, Anamaria Raţă, Andrei Raţă şi Carmen Dragomir au reuşit să ocupe locul al II-lea în clasamentul general la categoria „14 ani”, în condiţiile în care ultimii doi sportivi au doar 12 ani. De remarcat ar fi şi faptul că Anamaria Raţă (foto) a reuşit un procentaj de 100% la masa 1 a fetelor, cu 4 puncte din 4 posibile.

Şahiştii de la CSM Ploieşti sunt pregătiţi de Nicolae Grigore.