Statistica se confirmă şi Chedra învinge MFC Ploieşti cu 3-1

Miercuri, 24 octombrie, în runda cu numărul 8 a ligii A de minifotbal, Chedra a învins cu scorul de 3-1 pe MFC Ploieşti.

Scorul a fost deschis de către roş-negrii, după o sarabandă de ocazii clare la poarta lui Mihai Şerban, în minutul 12, prin Vladimir Butufei, care a marcat cu călcâiul în urma unei pasei primite de la Andrei Ciobanu. MFC Ploieşti a încercat să oprească Chedra prin contraatacuri, însă Andrei Rusu şi Florin Pripu s-au dovedit a fi încă o dată într-o formă foarte bună. 1-0 a rămas şi scorul cu care s-a intrat la pauză.

În repriza secundă, elevii pregătiţi de Dragoş Chelba au făcut 2-0; Marian Matei a marcat pe fondul unei dominări ale gazdelor din această partidă.

Tatonările şi intrările la limită nu au lipsit din peisajul fotbalistic şi, când lumea credea că roş-negrii vor începe să marcheze cu uşurinţă, MFC a intrat în joc, prin Dănuţ Iancu, care a redus din diferenţă la singura ocazie de gol galben-negrilor lui Gabriel Georgescu. La acest scor, Chedra se afla tot în fotoliul de lider, însă tensiunea din teren nu a fost pe placul antrenorului Dragoş Chelba, acesta recurgând la schimbări. Au intrat rand pe rând Ionuţ Herea, Georgian Condrea, Cristian Gavrilă şi Cristian Mihăiţă, cu toţii aducând prospeţime în joc şi, cum ideile bune plus efortul mare sunt răsplătite de fiecare dată, cel de-al treilea gol a venit în minutul 37; Vladimir Butufei rămas în teren pentru încă o fază, l-a găsit pe Andrei Ciobanu cu o pasă de excepţie, întorcându-i practic serviciul de la primul gol, iar acesta a îndeplinit o simplă formalitate în minutul 28.

A fost al 10-lea gol stagional pentru atacantul ce poartă numărul 15 pe noul tricou de joc, totodată fiind şi golgheterul echipei.

Aşadar, Chedra se impune cu scorul de 3-1 şi rămâne liderul competiţiei chiar şi cu un joc mai puţin disputat, în timp ce adversarii lor din acest meci au coborât un loc, pe 6.

Etapa viitoare, elevii lui Dragoş Chelba vor întâlni lanterna roşie, Copacabana!