Peluza Latină a sărbătorit în stil propriu împlinirea a 5 ANI de la înfiinţare

Duminică, la meciul dintre Petrolul Ploieşti şi ASU Poli Timişoara, scor 2-0 pentru echipa gazda, (detalii AICI  ) suporterii de la Peluză Latină au sărbătorit într-un mod ultras.

Aceştia au afişat o scenografie demnă de marile stadioane ale lumii, scoţând în evidenţă “teama de Ploieşti “.

Cu tema” Dulce teamă de Ploieşti “, scenografia a fost realizată pe o pânză imensă pe care au fost desenate 4 clădiri emblematice în Ploieşti, apoi în aer au fost lansate zeci de baloane roşii şi au fost aprinse câteva fumigene roşii.

 

Peluza Latină a explicat simbolistica scenografiei pe pagina de facebook:

„DULCE TEAMĂ DE PLOIEŞTI”

De curând s-au împlinit 5 ani de la înfiinţarea Peluzei Latine, celebrată printr-o coregrafie care arată că Ploieştiul nu a cedat niciodată în faţa oricărui adversar, ba din contră a provocat teamă şi frică celor care au încercat să suprime un oraş în care fenomenul ULTRAS e pus la mare preţ.
Coregrafia a fost reprezentată de 4 clădiri simbolice ale oraşului Ploieşti (Catredala, Muzeul Ceasului, Palatul Culturii şi Halele Centrale), din spatele lor ridicându-se un personaj (Clovnul Pennywise) din celebrul roman „IT” al lui Steven King, el fiind simbolul temerii şi al fricii.

Înainte Latini, înainte ULTRAŞI!”

Un alt motiv de sărbătoare în sânul familiei “latinilor “a fost aniversarea celor 6 ANI de existenţa a grupării UNITED.

Gruparea United care face parte din Peluză Latină, a împlinit de curând 6 ani de la înfiinţare cu această ocazie membrii grupării au afişat două mesaje cu textul “Şase! “,” United “.

“ŞASE!!! UNITED! 

În urmă cu şase ani ne aşezam la o masă câţiva băieţi luând decizia de a ne muta în peluza a 2-a. Timpul, răbdarea, sacrificiul şi pasiunea pentru Petrolul Ploieşti ne-a unit şi am reuşit să creştem din multe puncte de vedere. 
Astăzi după 6 ani, am reuşit să devenim o mare familie alături de celelalte grupări care s-au mutat alături de noi şi dedicat mişcării ultra', astăzi sărbătorind de altfel şi 5 ani de Peluză Latină! Mai presus de toate au fost demnitatea şi onoarea! Înainte ultrasi! Înainte United! Înainte Peluza Latină! Pentru scopul nostru comun: Petrolul Ploieşti! “este mesajul grupării pe pagina acesteia de facebook.

foto:Peluza Latina

N.R. Cu această ocazie le dorim “latinilor “MULT SUCCES în activitatea “ultras” şi să rămână mulţi ani alături de Petrolul Ploieşti.