Leo Grozavu ,noul antrenor al lupilor galbeni

FC Petrolul Ploieşti a ajuns, astăzi, la un acord cu Leontin Grozavu, cel care va prelua funcţia de antrenor principal pentru sezonul 2018 – 2019 de la Romulus Ciobanu.

Leo Grozavu, în vârstă de 50 de ani, a evoluat de-a lungul carierei sale la Relonul Săvineşti (1986–1987), FC Baia Mare (1988–1992), Dinamo Bucureşti (1992–1998), Ceahlăul Piatra-Neamţ (1998–2000; 2002–2003), dar şi în Germania, la FC Saarbrücken (2000 şi 2002). El a fost selecţionat, de asemenea, de două ori la naţionala de fotbal a României (1994).

Ca antrenor, Leo Grozavu s-a aflat pe banca echipelor FC Zalău (2003-2005), Universitatea Cluj (2005-2006), FC Minerul Baia Mare (2007), FC Botoşani (2007-2008; 2014-2015; 2016-2017), CSM Iaşi (2011), Luceafărul Oradea (2011-2012) şi Gaz Metan Mediaş (2015-2016).

sursa:fcpetrolul.ro

foto:news.ro