Comunicat de presa. DHL Carpathian Marathon, pentru al patrulea an consecutiv alături de sportivii paralimpici

·        Parteneriatul cu Comitetul Naţional Paralimpic continuă şi în 2018

·        Numeroşi sportivi, ambasadori şi susţinători ai evenimentului sunt alături de noi, la ediţia a IX-a a DHL Carpathian Marathon

·        Ediţia cu numărul nouă vine cu multe noutăţi: o locaţie nouă, trasee inedite şi experienţe montane provocatoare

·        Înscrierile continuă pe maratondhl.ro

 

Pe 16 iunie, dublăm nivelul adrenalinei şi ne aliniem la start, în una dintre cele mai provocatoare experienţe de alergare montană din România, DHL Carpathian Marathon! Şi în acest an, ne bucurăm să avem alături de noi numeroşi ambasadori şi susţinători ai evenimentului, sportivi de legendă şi persoane publice, care cred în visurile sportivilor paralimpici, cauza pe care o susţinem pentru al patrulea an consecutiv, şi în experienţa inedită oferită de o nouă locaţie şi un nou traseu montan spectaculos.

DHL Carpathian Marathon este un eveniment dedicat tuturor iubitorilor de mişcare, atât celor experimentaţi, cât şi alergătorilor amatori, care îşi doresc să aibă parte de o experienţă unică, într-un cadru spectaculos, Cheile Grădiştei – Fundata (Judeţul Braşov). Toţi participanţii vor contribui direct la cauza pe care o susţinem, taxele acumulate din înscrieri fiind donate, în totalitate, Comitetului Naţional Paralimpic.

Înscrierile continuă pe maratondhl.ro, iar pentru copiii şi tinerii sub 18 ani, înscrierea este gratuită. Pasionaţii de alergare pot opta pentru una din cele 42 de categorii de concurs, la Maraton (42 km), Semimaraton (21km), Ştafetă (7km – în echipe de 3 sau 6 persoane), iar copiii cu vârste între 5 - 13 ani pot participa la Crosul Copiilor, pe un traseu care variază între 500 m şi 1km, în funcţie de vârstă.

Participanţii sub 18 ani au mai multe opţiuni de a se înscrie în această aventură montană: proba de Semimaraton, Ştafetă sau Crosul Copiilor. Vârsta minimă pentru înregistrarea în cursele disponibile este: 14 ani pentru Ştafetă, 16 ani pentru Semimaraton şi 18 ani pentru Maraton.

”Descoperă noi orizonturi. Dă valoare cursei tale!” Participă şi tu!

Gabriela Szabo, Andreea Răducan, Constantina Diţă, Miodrag Belodedici, nutriţionistul Şerban Damian, Sonia Argint Ionescu, Eli Roman, Dragoş Bucurenci, Andrei Roşu, Marian Drăgulescu şi Chef Simona Pope se numără printre susţinătorii ediţiei 2018 DHL Carpathian Marathon, iar cu parte dintre ei ne vom întâlni la linia de start, pe 16 iunie!

”Voi fi şi anul acesta la linia de start DHL Carpathian Marathon, pe 16 iunie, unde voi alerga la categoria ştafetă. Mă bucur să venim cu multe noutăţi la această ediţie, cum sunt o nouă locaţie şi traseele noi, dar şi că păstrăm multe dintre tradiţiile acestui eveniment: susţinerea sportivilor paralimpici, pentru al patrulea an consecutiv, energia pozitivă şi bucuria emanate de acest eveniment, care atrag participanţii, susţinătorii, sponsorii şi partenerii alături de noi. Îmi doresc ca şi în 2018 să avem alături cât mai mulţi alergători, doar astfel putând dona o sumă cât mai mare către Comitetul Naţional Paralimpic. Garantăm participanţilor o experienţă de neuitat, într-un cadru de vis, şi bucuria de a alerga şi de a ajuta în acelaşi timp”, a declarat Daniel Kearvell, Director General DHL Express România.

”Mă bucur să fiu din nou ambasador al DHL Carpathian Marathon, un eveniment atât de frumos, cu o cauză socială atât de puternică! Pe 16 iunie, voi fi din nou la linia de start, ca şi anul trecut, să alerg alături de ceilalţi participanţi şi împreună să ne susţinem sportivii paralimpici! Ei ne demonstrează zi de zi ce înseamnă curajul şi determinarea, merită toată susţinerea noastră, iar eu îi apreciez şi îi felicit pentru performanţele lor excepţionale!”, a precizat Gabriela Szabo.

 

”Sunt ani la rând de când susţin acest minunat eveniment şi mereu mă bucur de impactul pe care-l are DHL Carpathian Marathon asupra alergătorilor şi oamenilor dornici să facă fapte bune. E o oportunitate deosebită de a ne ajuta sportivii paralimpici să-şi continue visurile, să facă perfomanţă, şi sunt încântată că şi la această ediţie luptăm pentru ei, pentru viitorul sportului românesc. Sper să ni se alăture cât mai mulţi alergători, pe 16 iunie, dornici să trăiască o experienţă inedită şi să parcurgă trasee spectaculoase!”, a declarat Andreea Răducan.

 

”M-am alăturat cu drag şi în acest an pentru a susţine DHL Carpathian Marathon şi mă bucur enorm că evenimentul susţine în continuare sportivii paralimpici! Aceşti oameni extraordinari sunt un exemplu pentru noi toţi şi merită toate încurajările şi eforturile noastre! Împreună cu toţi pasionaţii de alergare care vor fi prezenţi pe 16 iunie la start, vom putea să le dăm aripi acestor sportivi minunaţi să-şi continue parcursul frumos şi să aibă performanţe de excepţie la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020!”, a precizat Constantina Diţă.

 

”Mă bucur că sunt din nou alături de DHL Carpathian Marathon şi abia aştept să alerg pe noul traseu, care sunt sigură că va fi o provocare minunată! Sper să ţină vremea cu noi, în acest an, dar oricum va fi bine! Este fantastic în general să faci mişcare în natură, în aer liber, şi abia aştept să particip şi în acest an la eveniment, alături de soţul meu, şi împreună să motivăm şi alţi oameni să alerge, susţinându-i pe sportivii paralimpici!”, a declarat Sonia Argint Ionescu, susţinător DHL Carpathian Marathon. 

”Alerg în familie alături de ai mei la cursele care au în spate cauze sociale, pentru că ne oferă o satisfacţie deplină: sport, socializare, implicare şi, în plus, la DHL Carpathian Marathon te poţi bucura de peisajele unice din Carpaţi şi de aer curat! Primeşti acea valoare adăugată la cursa vieţii. Haideţi să alergăm pentru sportivii paralimpici!”, a precizat Eli Roman, susţinător al evenimentului.

 

„Am participat încă de la primele ediţii la DHL Carpathian Marathon, şi individual, şi alături de RoClub Maraton, aşa că mă leagă emoţional multe amintiri frumoase de acest eveniment. La fiecare participare m-am bucurat de atmosfera frumoasă şi de organizarea perfectă. Consider acest eveniment ca o mică terapie pe care ne-o facem cadou, pentru că alergăm în natură, combinăm mişcarea şi sportul, cu aerul curat şi ne desprindem de oraş şi de agitaţie. Sunt foarte bucuros că DHL îşi dedică efortul unei cauze aşa de frumoase şi îi admir pe sportivii noştri paralimpici pentru performanţele şi determinarea lor!”, a declarat nutriţionistul Şerban Damian.

 

”Susţin DHL Carpathian Marathon şi particip la acest eveniment deosebit, împreună cu familia mea şi alături de mulţi prieteni, pentru a ne bucura de un peisaj extraordinar, de o organizare perfectă, de posibilitatea alegerii dintre numeroase probe - inclusiv de ştafetă - şi, nu în ultimul rând, pentru a contribui la viitorul sportului Paralimpic în România!”, a spus Andrei Roşu.

 

”Sunt extrem de încântată şi onorată că în acest an sunt ambasador al DHL Carpathian Marathon! E o experienţă cu totul nouă pentru mine, sunt o fire căreia îi place adrenalina, care iubeşte muntele, aşa că mă bucur să fiu parte din această poveste, cu atât mai mult cu cât împreună susţinem o cauză atât de frumoasă! Îi admir pe sportivii paralimpici români şi vă aştept pe toţi să alergăm pentru a le îndeplini visurile! Haideţi să dăm valoare cursei noastre, pe 16 iunie!”, a declarat Chef Simona Pope.

Ediţia 2018 a DHL Carpathian Marathon este organizată de MPG România, lider de piaţă pe segmentul proiectelor sportive adresate participanţilor amatori, cu o experienţă semnificativă care include organizarea a peste 4.700 de evenimente sportive.

 

Evenimentul este susţinut de Mega Image, în calitate de sponsor oficial, sponsorii Medlife, Canon, Generali, Gatorade, Duracell, GoldNutrition, Salomon şi de suporterii Coty, Running Warehouse Europe, Cheile Grădiştei Resort, Aqua Carpatica, Heidi, BMW, Danone, Bono, Barilla, Terrabisco, Terapie prin mişcare, şi Easy Plast.

Cursa dedicată copiilor beneficiază de suportul Băncii Transilvania, în calitate de sponsor oficial, şi al sponsorilor Boomerang şi Danonino.

Companiile Bachmann, iNes, Canon, Anita, Wunderman, Polach Logistics & Transport şi Vora Invest susţin echipele de voluntari care aleargă pentru cauza evenimentului.

Mulţumim autorităţilor: Ministerul Tineretului şi Sportului, Romsilva, Parcul Naţional Piatra Craiului şi Carpathia pentru facilităţile oferite evenimentului, dar şi partenerilor RoClub Maraton, Superfit şi evenimentului partener Bucharest International 10K.

Mulţumim partenerilor media: Adrenallina, Alerg.ro, Auto Bild, Avantaje, Business Cover, Business Review, Libertatea, Nine O’ Clock, Running Mag, Psychologies, Sunt În Formă, 4run.ro.

 

Toate detaliile legate de eveniment sunt disponibile pe site-ul www.maratondhl.ro şi vă ţinem la curent cu veştile pe pagina Facebook DHL Maraton.