ADIO SERIE C . Petrolul a castigat fara emotii la Alexandria si se pregateste de liga a 2 a

Petrolul a câştigat, vineri, la Alexandria de o manieră categorică, 1-4, şi cu cinci etape înainte de finalul campionatului, trupa lui Romulus Ciobanu este ca şi promovată în Liga a 2-a.

”Lupii” au făcut legea pe terenul urmăritoarei, AFCM Alexandria. Reuşitele ploieştenilor au fost semnate de Arnăutu ( 18, 23, 40) şi Tudor Şaim (34). Golul de onoare al teleormănenilor a fost marcat tot de un petrolist, Ichim (69, autogol) dar în propria poartă.

Întâlnirea de la Alexandria era aşteptată ca fiind un derby al seriei a 3-a a Ligii a 3-a. Nu a fost aşa, confruntarea dintre cele două echipe transformându-se într-o adevărata demonstraţie de forţă a Petrolului. ”Găzarii” şi-au ”demolat” rivala la promovare, demonstrând astfel că îşi merită cu prisosinţă promovarea în eşalonul secund al fotbalului românesc.

Cu Voinţa Turnu Măgurele, vineri, de la ora 18.00

După victoria de astăzi, Petrolul a acumulat 53 de puncte, aşezând o diferenţă de şapte lungimi faţă de AFCM Alexandria şi de zece de Voinţa Turnu Măgurele, echipă care va juca, însă, mâine, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna 2.

Etapa viitoare, Petrolul o va întâlni, pe „Ilie Oană”, chiar pe Voinţa, partida urmând să se dispute vineri, 27 aprilie, de la ora 18.00.

Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu

Sursa: https://realitateasportiva.net/foto-un-fleac-i-au-ciuruit-petrolul-s-a-distrat-cu-alexandria-si-promoveaza-in-liga-a-2-a/