Victoria lui Jean Prunescu. Petrolul Ploieşti – Sporting Roşiorii de Vede 1-0

Duminica (n.r. azi) Petrolul Ploieşti a întâlnit pe teren propriul Sporting Roşiorii de Vede, în prima etapă a returului din Liga a 3 a, seria a 3 a.

 Pe o vreme de primăvară şi cu o audienţă care depăşeşte multe meciuri din prima ligă (peste 5 500 spectatori), lupii galbeni au învins cu scorul de 1-0, ocupanta locului 12 din clasament, după un meci greu şi un arbitraj cu multe greşeli.

Meciul a fost dominat de “amfitrioni “prima ocazia a venit în minutul 4, atunci când Arnautu a şutat din lateral stânga, însă portarul advers a respins de la colţul scurt.

În minutul 17, acelaşi Arnautu a reluat cu capul peste poarta din interiorul careului.

După 3 minute, Ciocâlteu a şutat aiurea, pe lângă poarta din 14 metri.

În minutul 26, Ciocâlteu a şutat puternic de la 13 metri, însă mingea a trecut agonizant pe lângă vinclul porţii aparate de Buşcă.

Seria ocaziilor a continuat, în minutul 29, Arnautu a trimis cu capul spre poarta adversă, însă Ivanica a respins din faţa porţii, tot Arnautu a reluat spre poartă (minutul 35), Buşevidenţiindu-se din nou.

La un minut distanţă, Păun primit un cartonaş galben pentru simulare, după ce a căzut în careu într-un duel cu Ivănică.

În minutul 40, Arnăutu a şutat din 6 metri, portarul “oaspeţilor “reuşind să respingă în corner, Buşcă de altfel făcând “meciul “vieţii sale, la Ploieşti.

0-0 la pauză, după o repriză în care “roşiorii “au adus autobaza în propria jumătate de teren.

A doua repriză a început tot cu “găzarii “în atac, iar în minutul 49 Jean Prunescu a deschis scorul cu o lovitură de cap, după un corner executat de Păun.

Golul lui Prunescu a venit după o decizie a... asistentului, centralul partidei fiind în unele momente ale partidei, din alt “film “.

Lupii puteau să majoreze diferenţa pe tabela, însă căpitanul echipei (Claudiu Tudor) a ratat o lovitură de pedeapsă, în minutul 88, după un fault a lui Buşcă asupra lui Cârjan.

Scor final 1-0 pentru Petrolul Ploieşti, după o partidă în care lupii, deşi au dominat cap-coadă, nu au arătat un joc cu care şi-a obişnuit suporterii, aceştia aşteptând pe viitor un alt joc şi multe goluri.

Cu acest rezultat Petrolul a revenit pe prima poziţie în clasament, cu 35 de puncte, cu două mai multe decât AFC Alexandria, iar etapa viitoare se va deplasa la Aninoasa (locul 10 în clasament), partidă se va desfăşura sâmbăta, 17 martie a.c., începând cu ora 15.00.

Petrolul Ploieşti: Bolboaşă – Prunescu, Ichim, Olaru – Tudor Şaim, Chindriş (cpt), Andor (90 Lambru), Velisar – Ciocâlteu (68 Cârjan), Arnăutu (75 Cl. Tudor), Păun (59 N. Popescu). Antrenor: Romeo Ciobanu.

Sporting Roşiorii de Vede: Buşcă (cpt) – Voicu, Ivănică, Cristil, Târnăcop (79 David) – Ciubuc, Velică – Cercel (64 Mohora), Lăţea, Brânceanu – Voicu (90 Urâtu). Antrenor: Alexandru Gheorghe.

Cartonaşe galbene: Arnăutu (2), Păun (36), Olaru (62), Chindriş (78)/Cercel (6), Lăţea (37), Mohora (88)

Au arbitrat: Kovacs Szabolcs (Cărei) – Cosmin Bojan (Tg. Mureş) şi Alexandru Filip (Timişoara).

Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) şi Olivian Capră (Bucureşti).