
Programul care finanţează infrastructura sportivă de la şcolile şi liceele din tot judeţul, vine pentru prima dată în Prahova. Prin Sportul pentru toţi se acordă finanţări nerambursabile instituţiilor de învăţământ care propun proiecte de reamenajare şi îmbunătăţire a facilităţilor sportive din şcolile din Prahova.
Programul este finanţat de Decathlon România şi implementat local de Fundaţia Comunitară Prahova, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova. Valoarea totală a fondului de finanţare pentru anul 2023 se ridică la 200.000 lei şi ne propunem să susţinem 2-3 proiecte.
Programul Sportul pentru toţi se adresează şcolilor gimnaziale sau liceelor cu peste 500 de elevi care au nevoie de renovarea sau reamenajarea terenurilor sau sălilor de sport.
‘Sportul în şcoli este un subiect încă prea puţin luat în considerare. Nu avem suficienţi profesori, iar infrastructura sportivă este veche de cele mai multe ori. Ori un teren de sport renovat şi dotat cu echipament sportiv este un pas important în dezvoltarea oricărui copil. Noi, la Fundaţia Comunitară Prahova am investit în ultimii ani în programe educaţionale judeţene şi ne bucurăm că anul acesta putem susţine alături de Decathlon România şi proiecte dedicate infrastructurii sportive. Astfel, toate programele pe care le gestionăm se completează reciproc şi putem contribui semnificativ la educaţia copiilor prahoveni.', spune Bianca Dăniţă, coordonator de programe, Fundaţia Comunitară Prahova.
Termenul limită de depunere a propunerii de proiect este 7 mai 2023, iar proiectele câştigătoare vor fi anunţate la finalul lunii mai 2023.
Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecţie, formularele de aplicaţie sunt disponibile pe site-ul programului: https://www.fundatiacomunitaraprahova.ro/sportul-pentru-toti/
Despre programul 'Sportul pentru toţi'
Programul 'Sportul pentru toţi', derulat de Fundaţia Comunitară Prahova, Fundaţia Comunitară Bucureşti, Fundaţia Comunitară Timişoara şi Fundaţia Comunitară Braşov împreună cu Decathlon România, urmăreşte crearea unor condiţii şi contexte mai bune pentru ca cetăţenii să poată practica sport din plăcere şi în siguranţă. În 2023, iniţiatorii fac echipă pentru a oferi copiilor şi tinerilor facilităţi sportive atractive în şcoli şi licee, pentru o creştere sănătoasă.
Programul se află la a treia ediţie în Bucureşti şi Braşov, la a doua ediţie în Timişoara şi la prima ediţie, în Prahova.
Despre Decathlon România
Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deţine în momentul de faţă 28 de magazine la nivel naţional, la care se adaugă şi platforma online, fiind prezent pe piaţa de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1600 de coechipieri în 2022. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole şi echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate şi inovaţie în domeniu, păstrând in permanenţă obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate - preţ foarte bun. Magazinele includ produse aparţinând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji, etc, dar şi altor mărci internaţionale, adresându-se atât începătorilor, cât şi sportivilor de nivel avansat sau profesionist. începând cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulţi producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeţii montane, trekking şi escaladă (încălţăminte), dar şi pentru ciclism (articole textile şi biciclete pentru adulţi şi copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta "Fabricat în România".
Despre Fundaţia Comunitară Prahova
Fundaţia Comunitară Prahova a fost fondată în 2013. Prin programele şi evenimentele pe care le desfăşurăm, unim resursele locale (timp, expertiză, fonduri) cu cele mai importante nevoi locale, pentru a susţine proiecte inovative, care transformă judeţul nostru într-un loc în care ne dorim să trăim.
În cei 10 ani de activitate am susţinut 200 de proiecte judeţene şi 53 burse, am implementat 22 de proiecte comunitare şi am ajutat 16 cazuri medicale cu suma totală de 3.751.650 lei, împreună cu peste 130 de companii şi fundaţii naţionale şi 1.100 de donatori individuali. Pentru mai multe detalii, accesaţi. www.fundatiacomunitaraprahova.ro