CSM Petrolul Ploieşti merge la Craiova, în căutarea victoriei izbăvitoare

Condensate pe final de ianuarie, ultimele trei etape ale primei faze a Ligii Naţionale de Baschet Masculin vor separa formaţiile care vor merge în „top 10” de cele care vor juca în play-out, iar CSM Petrolul Ploieşti, clasată pe locul al 3-lea al Conferinţei A în acest moment, mai are două meciuri la dispoziţie (în ultima rundă va sta) pentru a fi sigură de un loc între primele 5. O singură victorie este suficientă, iar primul prilej este oferit de etapa programată la mijlocul acestei săptămâni, în care băieţii noştri vor juca la Craiova. Meciul cu SCM „U” este programat mâine seară, de la ora 19:00, şi face parte din seria de partide „care pe care”, oltenii fiind în situaţia de a obţine două victorii în ultimele trei confruntări ale acestei faze pentru a fi în „top 10”.

„Mergem încrezători la Craiova, unde sperăm să continuăm cu acelaşi spirit şi atitudine din finalul meciului cu Argeşul şi, ca o consecinţă, să obţinem victoria de care mai avem nevoie. Băieţii sunt motivaţi, au înţeles că aceste meciuri sunt ca nişte finale şi sunt convins că vom vedea acest lucru în evoluţia lor în meciul de mâine”, spune coordonatorul secţiei de baschet, Ionuţ Ivan. Echipa pleacă astăzi spre Craiova, singura absenţă fiind cea a lui Christian Chiţu, în continuare accidentat.

Programat mâine seară, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă din Craiova, meciul dintre SCM „U” şi CSM Petrolul Ploieşti va putea fi urmărit pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet. În tur, echipa noastră s-a impus la Ploieşti cu 77-73.

Ultima partidă a băieţilor noştri în această fază a campionatului este programată luni, 23 ianuarie, de la ora 17:45, în Sala Sporturilor Olimpia, cu BC CSU Sibiu.

 
Sursa:CSM Ploiesti