64 de medalii pentru sportivii de la CSM-CFR-CS Ploiesti la Cupa Micul Judoka

Sala Sporturilor Olimpia a găzduit, sâmbătă, prima ediţie a Cupei „Micul Judoka”, o competiţie organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti cu sprijinul Primăriei Ploieşti şi al unor sponsori generoşi. Rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani, întrecerea a avut la start peste 250 de sportivi de la 13 cluburi din ţară: CS Dinamo, CSA Steaua, CSŞ Alexandria, CS Târgovişte, CSM 2007 LPS Focşani, CSŞ 5 Rapid Voinicelul Bucureşti, CS Metrorex Bucureşti, Alpin Judo Club Braşov, CS Mako Ryu Gym Bucureşti, CS Neculai Drăgan Brebu, CS Petrolistul Boldeşti, Stejarii Country Club şi, bineînţeles, CSM-CFR-CSŞ Ploieşti.

Competiţia a debutat la ora 11.00, iar festivitatea de deschidere a fost onorată cu prezenţa de Viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, de directorul CSM Ploieşti, Silviu Crîngaşu, şi de către consilierul acestuia, Lucian Rădulescu.

Deşi s-a desfăşurat pe patru suprafeţe de joc, competiţia s-a derulat până în jurul orei 19.00, întrecerile fiind organizate pe trei categorii de vârstă – U9, U11 şi U13, cu câte 10 categorii de greutate pentru fiecare, atât la masculin, cât şi la feminin.

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au avut evoluţii foarte bune, reuşind să câştige nu mai puţin de 64 de medalii, dintre care 17 de aur, 17 de argint şi 30 de bronz.

Iată care au fost performanţele micilor judoka ploieşteni:

„U9”

Locul I – Maria Butculescu, Teodora Vasilică, Ioana Petrău, Ioana Buliga, Corvin Grigore şi Mihai Keller;

Locul al II-lea – Ilinca Cismaru, Lucas Gighvaria, Alexandru Ionescu, David Popescu şi Luca Nedelcu;

Locul al III-lea – Sofia Trandafirescu, Karina Popescu, Rareş Marin, Nicolae Popina, Ilie Popina, George Vlad, Darius Constantin, Alexandru Stroe, David Dorobanţu şi Ayan Neagu.

„U11”

Locul I – Bianca Croitoru, Vlad Cîmpeanu, David Duţă, Vlad Murăscu şi Leonard Răduţă;

Locul al II-lea – Jasmine Tomescu, Tiberiu Ivan, Teodor Miron, Alex Dumitrache, Iulian Matei, Rareş Ioniţă, Damian Matei şi Darius Giubernea;

Locul al III-lea – Mara Nedelcu, Isabela Neagu, Nicole Samson, Denis Ciomag, Antonio Bănică, Răzvan Soroiu, David Popa, Vlad Dobre, Matei Iordache şi Iulian Petre.

„U13”

Locul I – Alexia Cristea, Ioana Dumitrache, Vanessa Tolea, Alexia Trandafir, Sebastian Petre şi David Ţugui;

Locul al II-lea – Ana Tunea, Antonia Rădoi, Alecsandra Tudor şi Rareş Costache;

Locul al III-lea – Ana Ciobanu, David Achimescu, David Dumitrache, Teodor Sandu, David Petre, Mario Manolache, Iulian Cosma, Ştefan Ilaş, Ştefan Costea şi Alexandru Ioniţă.

De pregătirea sportivilor de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti s-au ocupat Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu, Roxana Prună, Andrei Căpăţână, Cătălin Petre şi Cosmin Slăveanu.

Toţi participanţii au primit dulciuri, iar premianţii au intrat în posesia binemeritatelor diplome şi medalii, precum şi a unor tricouri special inscripţionate pentru eveniment şi a unor cadouri din partea sponsorilor Veolia, Firesco, Procter & Gamble şi Starbucks.

 

sursa:CSM Ploiesti