Cupa „Micul Judoka” - Ediţia I are loc sâmbătă, în Sala Sporturilor Olimpia

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, în organizarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Sala Sporturilor Olimpia va găzdui prima ediţie a Cupei „Micul Judoka”, o competiţie rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani.

Întrecerea va debuta la ora 11.00 şi va avea la start peste 400 de sportivi de la 15 cluburi din ţară.

Toţi copiii vor primi dulciuri şi cadouri surpriză din partea clubului şi a sponsorilor, iar premianţii vor intra în posesia binemeritatelor diplome, medalii şi tricouri special inscripţionate pentru competiţie.

Întrecerea se doreşte a deveni una tradiţională şi are ca scop atragerea către sport a copiilor din mediul şcolar şi preşcolar, cu implicarea directă a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, sprijinit de Primăria Ploieşti, prin Consiliul Local.