
Locuitorii din judeţul Prahova, dar şi turiştii şi iubitorii de munte şi de natură sunt invitaţi să participe sâmbătă, 25 iunie, la un eveniment de ecologizare al uneia dintre zonele cu cel mai curat aer de pe Valea Prahovei, în staţiunea balneoclimaterică Breaza.
Breaza este poarta de intrare pe Valea Prahovei, cea mai populară regiune montană turistică din Muntenia. Datorită traficului rutier mai scăzut decât în celelalte staţiuni din zonă şi aerului curat, Breaza este des comparată cu staţiunea Davos din Alpii Elveţieni. Breaza oferă turiştilor de toate vârstele posibilitatea realizării tratamentelor pentru diverse boli, dar şi numeroase oportunităţi de drumeţii la pas sau pe bicicletă.
Din păcate, turismul iresponsabil există şi aici, în urma unor drumeţii recente, au fost identificate numeroase zone cu gunoaie (deşeuri de ambalaj, menajer) care ştirbesc frumuseţea acestei oaze de verdeaţă. Apelul la voluntari pentru evenimetul de ecologizarea de sâmbătă, 25 iunie, de la Breaza între orele 09 - 15 este deschis. Pentru înscrierea la acţiune este necesară completarea acestui formular: https://forms.gle/GgPwvViN9Hg3d3XD7
Evenimentul este organizat în cadrul Campaniei „Turism Fără Deşeuri”, dezvoltată de Asociaţia Act for Tomorrow şi Kaufland România, cu sprijinul la nivel local al Grupului informal Antreprenorul de Fapte Bune.
Voluntarii care doresc să se implice în acţiunea de ecologizare din acest sfârşit de săptămână sunt încurajaţi să se înscrie, iar organizatorii le vor pune la dispoziţie gratuit saci, mănuşi, tricou, şapcă, apă şi mâncare. De asemenea, organizatorii pun la dispoziţie transport cu autocarul din Ploieşti.
Prin această campanie, voluntari din toate colţurile ţării vor curăţa deşeurile aruncate în mod iresponsabil în mijlocul naturii şi vor reda farmecul celor mai frumoase zone turistice din România.
Campania a debutat la Constanţa, pe 5-6 iunie, cu două evenimente inedite de ecologizare, pe Lacul Tăbăcăriei şi în zona Digului Pescăriei, a continuat pe Transfăgărăşan (11 iunie), în zona Cheile Turzii (18 iunie) şi se va încheia pe Valea Prahovei (25 iunie) la Breaza.
Mai multe detalii în evenimentul de pe Facebook: https://fb.me/e/1AaV306py
Sursa:Comunicat Asociatia Asociaţia Act for Tomorrow