Trei minori  din  Ploiesti au fost  sancţionaţi pentru inscripţionarea cu graffiti

Miercuri, 15 iunie 2022, în jurul orelor 18:50, poliţiştii locali au fost sesizaţi prin Dispeceratul instituţiei să se deplaseze pe strada Mărăşeşti, în spatele fostului cinematograf ”Patria”, în zona parcului, unde un grup de tineri desenează cu graffiti pe aleea parcului şi pe pereţii unei clădiri.

Ajuns la faţa locului, echipajul auto care efectua serviciul de patrulare pe axa nord-sud a municipiului, a depistat trei minori, cu vârste de 14-15 ani, care aveau asupra lor un număr de 11 buc. spray cu vopsea de diverse culori.

Cei trei minori au fost conduşi la Secţia 1 de Poliţie pentru legitimare şi identificare, fiind sancţionaţi pentru scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, cu amendă în valoare de 50 lei fiecare, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, (republicată).

Prin acţiunile întreprinse, Poliţia Locală Ploieşti îşi doreşte să creeze un climat de siguranţă, ordine şi confort pentru ploieşteni.

Vă stăm permanent la dispoziţie prin Dispeceratul instituţiei, la numerele de telefon 0244/954 şi 0244/513255, precum şi prin intermediul adresei de e-mail : office@polocploiesti.ro

Sursa:Comunicat Politia Locala Ploiesti