Acţiune a poliţiştilor pe raza municipiului Ploieşti
Ieri, 15 februarie a.c., în intervalul orar 14:30-16:30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de poliţie Ploieşti au desfăşurat o acţiune în zona centrală a municipiului pe linia combaterii fenomenului infracţional. 
În acest context au acţionat 13 poliţişti, ocazie cu care au fost verificate 8 societăţi comerciale, fiind legitimate peste 30 de persoane. 
Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie privind Legea 55/2020 şi alte 5 pentru nerespecatrea prevederilor Legii 61/1991 R, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Cu ocazia verificărilor efectuate a fost identificată o femeie care oferea spre vânzare 43 de articole vestimentare contrafăcute, inscripţionate cu însemnele si denumirile unor mărci protejate.
 Bunurile, în valoare de 1.250 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 90, Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ/telegrama.ro