Povestea lui Mărgărit Ichim, din Valea Doftanei, artistul plastic care a „îmbrăcat“ cu mobilier bisericesc zeci de lăcaşuri de cult din ţară
Povestea lui Mărgărit Ichim, din Valea Doftanei, artistul plastic care a „îmbrăcat“ cu mobilier bisericesc zeci de lăcaşuri de cult din ţară. Una dintre rachetele Simonei Halep îi poartă semnătura .
Ne alegem meseria sau este ea cea care ne „cheamă“? Pentru Mărgărit Ichim, din Valea Doftanei, lucrurile s-au combinat. Când a fost să-şi aleagă drumul, a optat să fie tâmplar, doar că în urmă cu vreo 15 ani a descoperit sculptura. Fără studii, doar cu ce a „furat“ de pe la meşteri, prahoveanul s-a pus pe treabă. I-a ieşit din prima! A făcut o casetă de bijuterii.
De atunci şi până acum, numele lui Mărgărit Ichim este pomenit în zeci şi zeci de biserici şi mănăstiri din Prahova, din Oltenia, dar şi din alte colţuri ale ţării. Cu harul sculptorului pe care-l consideră un dar divin, cu meseria de tâmplar în care este cunoscut ca fiind printre cei mai buni, cu o memorie fotografică de excepţie, dar şi cu multă ambiţie, prahoveanul a devenit unul dintre cei mai căutaţi meşteri în realizarea mobilierului bisericesc, şi nu numai. O lucrare de-a sa, o rachetă sculptată în lemn, se regăseşte şi în casa Simonei Halep, suvenir pe care campioana noastră l-a primit când a venit la Valea Doftanei.
 
În călătoria pe care ne-am propus-o în a descoperi 103 prahoveni emblematici pentru a marca cei 103 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, drumurile ne poartă către oameni senzaţionali. Toţi cu poveşti de viaţă aparte, unele cutremurătoare, altele care te motivează să-ţi urmezi visul. Şi, nu, nu contează să fi urmat şcoli înalte, să te tragi dintr-o familie bună sau să stai pe teancuri de bani.
Important este să-ţi găseşti calea, să-ţi urmezi chemarea interioară, să crezi în visul tău şi să oferi, la rându-ţi, din ceea ce-ai primit. În rândurile de mai sus se regăseşte şi Mărgărit Ichim, din Valea Doftanei, tâmplar de meserie, iar de 15 ani încoace, sculptor în lemn. Are 62 de ani, iar prin judeţ s-a făcut cunoscut ca unul dintre cei mai buni „stăpâni“ ai lemnului. Sculptura în lemn, spre care s-a aplecat după 40 de ani, i-a fost ca o chemare.
De-a lungul timpului, a tot văzut lemnul modelat în fel şi chip, dar, deşi îi plăcea modul în care acesta căpăta personalitate, nu simţea că este momentul să încerce.
Până într-o zi, când odată cu realizarea unei cutii de bijuterii i s-a deschis o nouă cale. A fost momentul în care lucrările lui aveau să capete alte dimensiuni. De la simple obiecte cu diverse motive, Mărgărit Ichim s-a trezit cu nişte comenzi aparte. I s-a cerut să realizeze mobilier bisericesc. O provocare la care a răspuns cu reticenţă, dar în care a fost încurajat să încerce. Chiar dacă nu are studii în arta plastică, meşterul prahovean a ştiut că fiecare lucrare pe care o face trebuie să se încadreze în anumite tipare, cerute de sculptura şi pictura din fiecare lăcaş de cult. În cazul icoanelor se inspiră din cele pictate sau se sfătuieşte cu un prieten de la Brebu care are cunoştinţe temeinice în domeniu. Se perfecţionează în tehnicile acestei arte, dar nu intră niciodată în partea teoretică. „La mine e har, pur şi simplu, nu sunt şcolit“, a precizat meşterul din Valea Doftanei.
O icoană din lemn, o cruce, o catapeteasmă, o strană, o troiţă, un foişor sau simple suveniruri şi diverse obiecte pentru gospodărie sunt uşor de făcut atunci când ai şi o esenţă bună pentru modelat. Lucrează în orice fel de lemn, dar cel mai mult îi place stejarul. Şi dintre toate lucrările realizate, cea mai dificilă i s-a părut o scară interioară circulară. Dar meseria de tâmplar, combinată cu talentul cioplirii, cu răbdarea şi dorinţa lucrului bine făcut au condus la rezultatul aşteptat.
 
„Nimic fără Dumnezeu!“
Şi întotdeauna, înainte de a ciopli, spune „Tatăl Nostru!“. „Nu poţi lucra fără Dumnezeu în aşa ceva.
Dacă Dumnezeu orânduieşte să faci un lucru, îţi va ieşi cu siguranţă, dacă nu, nu! Aşa a fost şi la mine cu sculptura. Este prezent în tot ceea ce fac. Sunt lucrări de care mă minunez şi eu cum îmi ies“, ne-a mărturisit nea Ichim.
Sunt situaţii în care îşi visează operele, iar în alte momente, când simte că este în impas, are „flash-uri“ cu imaginile finisate ale sculpturilor sale. Le consideră ca fiind semne, ca fiind răspunsuri pe care le primeşte la nedumeririle sale.
De fiecare dată, le-a urmat şi n-a dat greş. Orele petrecute în atelier sunt unele de relaxare. Este prins cu totul în ceea ce face, încât a avut zile în care nu a văzut cum se aşterne afară stratul de omăt. „Lucrez în linişte. Am un radio în atelier, dar rar îi dau drumul pentru că simt că-mi distrage atenţia. Ţin minte că într-o iarnă am avut ceva de terminat şi m-am apucat dimineaţa, iar seara, când am ridicat ochii şi m-am uitat pe fereastră, era totul alb în jurul meu. Eu nu observasem până atunci ninsoarea, atât de prins am fost cu treaba mea“, ne-a povestit meşterul.
Modul impecabil în care lucrează şi preţul corect pe care îl cere i-au fost cel mai bun feedback, motiv pentru care prahoveanul a început să fie căutat de preoţi şi enoraşi din toată ţara, care vor să facă donaţii pentru lăcaşurile de cult. Una dintre operele sale, lucrată cu foiţă de aur, este catapeteasma de la Treznea (judeţul Sălaj). În Prahova, aproape că nu există comună sau oraş unde să nu-şi fi lăsat amprenta în biserici şi mănăstiri.
 
Şi mai are ceva nea Ichim. Un suflet mare şi o dorinţă aparte din a oferi celor din jurul din harul cu care a fost înzestrat. Nu lucrează pro bono, dar acolo unde simte că ar putea realiza ceva, iar banul ar fi o problemă pentru beneficiarul lucrării, nu-şi pune sculele în cui. Dimpotrivă!
În urmă cu ceva ani a văzut un reportaj despre un preot sărac din Siliştea-Gumeşti (judeţul Teleorman) care încerca să răzbată în locul unde avea parohia. Atunci, şi-a luat fiul şi au mers în satul lui Moromete ca să ridice o troiţă. A remarcat că, pe zi ce trecea, şi se apropia finalul lucrării, faţa preotului devenea tot mai îngrijorată. „I-a plăcut ce a ieşit, dar îi era teamă de câţi bani îi voi cere. I-am spus că este donaţia mea şi a fiului meu. Preotul s-a luminat la faţă şi mi-a spus că se va ruga ca Dumnezeu să ne răsplătească înzecit. Ştiţi cât a durat de la acest moment ca binele să ni se întoarcă? O lună! Nişte vecini ne-au donat o casă, cu teren, cu tot, pentru că nu aveau copii si cui să lase întreaga gospodărie“, ne-a povestit nea Ichim, având parcă şi acum acea doză de suprindere.
 
Şi tot din categoria binelui răsplătit, le-a relatat şi o istorioară cu o lucrare de la Vadu Săpat, unde un consilier l-a contactat ca să facă o catapeteasmă. Pentru acont, omul i-a spus că singurii bani pe care îi are în buzunar sunt 50 de lei, dar l-a rugat să se apuce de treabă pentru că, pe parcurs, va găsi şi fondurile necesare. În timp ce lucra la atelier, l-a vizitat un domn din Bucureşti care, întâmplător, îşi avea originile din Vadu Săpat. A fost foarte interesat de lucrarea lui nea Ichim şi l-a rugat ca în momentul în care va merge s-o amplaseze la biserică să-l contacteze. Zis şi făcut, iar în ziua în care lăcaşul de cult a primit lucrarea meşterului de la Valea Doftanei, acesta şi-a primit şi plata de la cel care îi trecuse pragul atelierului şi care şi-a dorit să facă o donaţie bisericii.
 
Satisfacţii şi regrete
O satisfacţie aparte a avut-o prahoveanul şi în ziua în care a fost contactat de primarul Lucian Costea pentru a realiza o rachetă de lemn pentru Simona Halep. În două ore, racheta campioanei mondiale la tenis a fost gata, iar încântarea acesteia a fost mare atunci când i-a fost oferită. Lucrarea i-a fost pe suflet chiar şi sculptorului, care şi-a realizat, ulterior, una identică, plănuind s-o transforme în ramă pentru oglindă.
 
De-a lungul timpului, i s-a propus să lucreze la diverse ateliere, însă a refuzat. Îi place să fie autonom, să lucreze când şi cum simte.
 
Iar poveştile sunt multe. Şi le-ar spune nea Ichim cât ar fi ziua de mare, în atelierul său, dacă ar avea cui. Are fiu, talentat la rându-i, dar în „îmblânzirea“ fierului. Îl ajută cu deplasarea şi montajul lucrărilor ample, însă nu dă fierul pe lemn… Faptul că nu are ucenici este una dintre marile suferinţe ale lui Mărgărit Ichim. „Este o meserie frumoasă şi din care poţi să trăieşti bine. Nu este greu, dar îţi trebuie un pic de timp şi dorinţă de a învăţa. Sper să apară şi acel cineva care să continue în atelierul ăsta. Mă doare sufletul că tot ce am aici, toate sculele astea vor rugini, vor ajunge la fier vechi. Eu sunt şi o să fiu pomenit pentru ceea ce las în urmă, dar parcă n-aş vrea să iau ceea ce ştiu şi ce am şi când o fi să trec dincolo“, a încheiat meşterul.
 
Foto: CJ Prahova şi arhiva personală Mărgărit Ichim