Direcţia Generala de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova a pus in functiune numărul unic naţional 119
 
Începând din data de 5 ianuarie 2022, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova funcţionează numărul unic naţional 119 destinat raportării şi prevenirii cazurilor de abuz, exploatare, neglijare şi forme de violenţă asupra copilului, pentru situaţiile care nu necesită intervenţia imediată a agenţiilor specializate din cadrul Serviciului de urgenţă 112.
Noul serviciu de telefonie, unic la nivel naţional, este disponibil în toate reţelele publice de comunicaţii din România şi poate fi apelat atât de către copiii aflaţi în situaţii de abuz, exploatare sau neglijare, cât şi de către părinţii, rudele sau cetăţenii care au cunoştinţă de astfel de cazuri.
Scopul acestui serviciu este acela de a depista şi interveni cu specialişti din domeniul protecţiei copilului, în timp real, în situaţiile în care integritatea fizică şi psihică a copiilor este în pericol.
Numărul unic naţional 119 funcţionează în regim de permanenţă, fiind disponibil continuu, 24/24h, 7 zile pe săptămână, inclusiv în perioada sărbătorilor legale, iar apelurile efectuate sunt gratuite.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a asigurat instalarea echipamentelor şi instruirea personalului aferent, astfel încât numărul să devină operaţional, iar la nivelul DGASPC Prahova au fost constituite echipele de operatori care vor deservi apelurile primite şi echipa mobilă care va asigura intervenţia în teren pentru verificarea sesizărilor.
 
Sursa:DGASPC Prahova
 
Foto ilustrativ/www.gazetadeph.ro