Alina Bârsan, o tânără învăţătoare atipică din Câmpina care-i învaţă pe elevii săi lecţia omeniei. „ Dorinţa mea este să dezvolt suflete, nu roboţi fără empatie“
Alina Bârsan, o tânără învăţătoare atipică din Câmpina care-i învaţă pe elevii săi lecţia omeniei. „ Dorinţa mea este să dezvolt suflete, nu roboţi fără empatie“ 
Alina Bârsan face parte din categoria acelor cadre didactice atipice. Chiar dacă nu are o salbă de medalii obţinute de elevii săi la concursuri sau o bogată activitate publicistică de specialitate, are un palmares de invidiat în activităţile umanitare pe care le întreprinde alături de elevii săi şi părinţii acestora. Îi învaţă lecţia altruismului, îi încurajează în descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor şi-i îndrumă ca orice competiţie s-o poarte, înainte de toate, cu ei înşişi. Îi ascultă, le ia în serios orice problemă şi urăşte să-i „uniformizeze“. Îi respectă şi îi iubeşte aşa cum sunt: „nu prea cuminţi, niciodată cu capul jos şi veşnic plini de idei“. 
Alina Bârsan are 34 de ani şi îşi are originile în Braşov. Dar cele două mari iubiri, soţul şi cariera, au adus-o în Prahova. În prezent este învăţătoare la Şcoala Generală „B.P. Hasdeu“, din Câmpina. Şi ea face parte din categoria acelor oameni „aleşi“ de către profesie. Şi-a dorit să fie educator, iar cinci ani a lucrat cu preşcolari, însă dintr-o „greşeală“, una fericită, cum avea să-şi dea seama, ulterior, a devenit învăţător titular. Astfel, în urmă cu nouă ani îşi începea activitatea cu o clasă pregătitoare. A fost o provocare atât pentru ea, cât şi pentru prima generaţie de „bestiuţe“, aşa cum îşi alintă elevii. 
Dar au învăţat împreună, au descoperit împreună. 
În primii ani a remarcat faptul că elevii ei mergeau după structura clasică, a competiţiei cu cei din jurul lor şi nu cu ei înşişi, că ştiau mai bine calificativele colegilor decât pe-ale lor. Şi-a dat seama că este momentul să schimbe tactica. Le-a explicat că fiecare are ceva al lui, fiecare are un talent într-un anumit domeniu, iar concurentul principal nu este colegul „X“ sau „Y“, ci el însuşi. La concursurile şcolare i-a trimis, prin rotaţie, pe toţi elevii săi, astfel încât să descopere toţi ce înseamnă atmosfera unui concurs, iar emoţiile unei astfel de situaţii să nu le fie străine atunci când vor avea de susţinut un examen.
Echipă pe toate fronturile!
A fost în permanenţă sinceră cu ei, iar atitudinea i-a fost răsplătită corespunzător.
„Nu am rezolvat de acasă toate problemele pe care urma să le fac la clasă şi nu am ezitat să recunosc că nu ştiu rezolvarea unora dintre ele. Am lucrat împreună şi am înţeles împreună cum să ajungem la rezultatul corect“, a declarat pedagogul.
Însă, înainte de adunări, scăderi, citit, acumulare de informaţie etc., Alina Bârsan şi-a dorit ca elevii ei să deprindă mai mult: lecţiile de şi pentru o viaţă.
A ştiut, din start, că are nevoie şi de cooperarea celui de-al treilea membru în această relaţie complexă a educaţiei: părintele. Astfel, le-a spus, din start, direct şi sincer, ceea ce vrea să facă la şcoală, dar şi dincolo de graniţele unităţii de învăţământ. „Părinţii au înţeles şi m-au sprijinit tot timpul în demersurile iniţiate“, ne-a mărturisit Alina Bârsan.
Alina Bârsan i-a învăţat pe elevii săi să fie oameni, să-i trateze pe cei de lângă ei de la egal la egal, iar atunci când este cazul să-i ajute. Astfel, le-a cerut ca în loc de un sandviş să aibă două, unul şi pentru cel care şi-a uitat pacheţelul acasă sau nu-şi permite. I-a mobilizat să strângă bani şi pentru cei care nu au tenişi pentru sport sau nu-şi permiteau să meargă în excursie.
„La rândul meu, am căutat varianta de mijloc, să fie preţuri acceptabile, astfel încât să putem acoperi pentru toţi. Nu aş fi putut să le vorbesc despre unitate, iar în excursii să merg doar cu jumătate dintre ei”, ne-a mai spus interlocutoarea noastră.
Pentru ea, copiii pe care-i are în grijă patru-cinci ore pe zi sunt asemenea unui puzzle în care fiecare componentă contează. Fiecare are o importanţă la fel de mare, iar fără o singură piesă jocul este incomplet. Şi, din acest motiv, toate acţiunile întreprinse au fost unele în care au fost implicaţi toţi, de la jocuri până la acţiuni umanitare. I-a încurajat să aibă o opinie şi să şi-o exprime, i-a învăţat să-şi rezolve singuri conflictele, dar, înainte de toate, i-a ascultat.
„Noi, adulţii, greşim atunci când le tratăm problemele ca pe nişte fleacuri. Pentru ei, ceea ce-i macină este la fel de important precum sunt dificultăţile noastre. Copiii trebuie ascultaţi, sfătuiţi şi încurajaţi să aibă atitudine. Una corectă!“, ne-a mărturisit Alina Bârsan.
Pe lângă munca din clasă, Alina Bârsan nu uită că joaca ocupă, la această vârstă, locul prioritar. Motiv pentru care, ori de câte ori are ocazia, îmbină ludicul cu predatul, îi scoate pe copii în aer liber, iar jocurile au la bază dezvoltarea spiritului de echipă.
Ca să aibă şi obiecte pentru activităţile lor, învăţătoarea a realizat un proiect educaţional despre importanţa reciclării şi efectele poluării. A strâns de la şcoală peste 10.000 de baterii, împreună cu copiii, şi a cumpărat şi dotat şcoala cu peste 100 de mingi de baschet, fotbal, palete de tenis etc.
Mici, dar puşi pe fapte mari
Pentru a-i aprecia pe cei din jurul lor, să înţeleagă cât de multe au ei, dar şi cât de uşor poţi pierde în viaţă casă, familie…totul, dar şi cât de multă bucurie pot oferi prin gesturi mici, Alina Bârsan şi-a implicat, din start, elevii în acţiuni caritabile. În urmă cu vreo patru-cinci ani, cu generaţia anterioară, a reuşit să strângă banii necesari pentru a pune „piatra de temelie“ a unei case din Comarnic pentru o familie a cărei gospodărie luase foc chiar în preajma Sărbătorilor de iarnă. Dar elevii au vrut mai mult, aşa că, împreună cu dascălul lor şi cu părinţii au creat tot felul de obiecte hand-made pe care le-au vândut în fel de fel de acţiuni: târguri de Paşte, de Mărţişor etc., banii fiind folosiţi pentru achiziţionarea de materiale de construcţie.  
Alina a păstrat tradiţia şi, treptat, le-a implicat şi pe noile „bestiuţe“. A identificat cazuri în care puteau aduce împreună un strop de bucurie. Alături de un grup de motociclişti (Happy Street Brotherhood MF) din Câmpina au adunat bani, lucruri, au sortat, au împachetat, au distribuit...au făcut tot ceea ce înseamnă o acţiune caritabilă. 
Anul trecut, „formula“ aceasta de lucru am regăsit-o şi la o acţiune de achiziţionare şi donare de echipamente de protecţie pentru Spitalul Municipal din Câmpina, devenit unitate-suport pentru pacienţii infectaţi cu Covid-19.     
De face toate acestea?
„Pentru copiii, părinţii de la clasa mea şi pentru fetiţa mea le fac pe toate. Pentru părinţi ca să îşi aducă aminte ce înseamnă bunătatea şi empatia (după cum ştim societatea de azi te obligă să te gândeşti numai la tine. Eu nu doresc doar să supravieţuiască călcând pe alţii, ci să se înalţe prin a oferi bunătate), pentru copii - să înveţe  să fie umani, iar pentru copilul meu fac toate acestea ca să înveţe să iubească. Nu poţi iubi fără să te implici. Dorinţa mea este să dezvolt suflete, nu roboţi fără empatie“, ne-a mărturisit Alina Bârsan. 
Şi-ar fi dorit ca în anul acesta să reuşească mai multe. Pentru că este conştientă că suferinţele create de pandemie sunt mult mai multe şi mai mari decât în anii trecuţi. Dar parcă i-a fost mai greu ca-n alte dăţi. Mobilizarea o dă, de fiecare dată, la clasa ei, iar părinţii răspund de fiecare dată. „Nu cu mult, însă suficient cât sa dea startul. Şi ei au luptele lor acasă, dar de fiecare dată au răspuns pozitiv, fiecare cu cât şi cu ce a putut: haine, bani, jucării, cărţi. E mult până încep să povestesc prietenilor mei despre copiii mei... Mereu povestesc despre ei. Seamănă cu mine: puţin altfel, nu prea cuminţi, niciodată cu capul jos şi veşnic plini de idei. Automat au sărit şi alţi prieteni, fiecare cu cât a putut. Ne-am unit puterile cu Radu Ionescu (n.r. coordonatorul Happy Street Brotherhood MF) şi cu băieţii din grup şi am reuşit să bucurăm cinci familii, persoanele dintr-un centru de femei abuzate şi traficate şi am mai mers şi la un centru de copii.  La partea cu distribuirea pachetelor, mie îmi este extrem de greu să merg, să aud şi să văd imaginea suferinţei. Prefer să sortez, să adun. Fără sa par exagerată, este singura mulţumire adevărată pe care o am în an (în afara de familie) şi unul dintre singurele lucruri care îmi oferă bucurie şi satisfacţie. Sper să înveţe şi «bestiuţele» de la mine că lucrurile mici oferă satisfacţii adevărate“, a încheiat Alina.
Când simte nevoia de a scăpa de apăsări, îşi ia familia şi pleacă pe cărări de munte. O relaxează drumeţiile, că doar s-a născut şi a trăit la poale de munte, iar în judeţul adoptiv are parte de ei, din plin. 
Foto: arhivă personală Alina Bârsan
Sursa:CJ Prahova