Colectiv, 6 ani de durere pentru o ţară întreagă.65 morti, peste 150 raniti.Vinovatii NU platesc? (video)
Colectiv, 6 ani de durere pentru o ţară întreagă. Vinovaţii sunt în libertate
 
În seară zilei de 30 octombrie 2015, întreaga ţară a rămas şocată, un incendiu violent a izbucnit în clubul bucureştean Colectiv, la un concert rock al trupei Goodbye to Gravity.
 În câteva minute focul a cuprins toată locaţia declasând un haos total.
Potrivit anchetatorilor, focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (uşor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii.
Flăcările au provocat leziuni cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicaţii cu monoxid de carbon şi alte gaze.
 Ministerul de Interne a instituit Planul roşu de intervenţie, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu naţional. Directorului general al INSEMEX, clubul a fost construit din beton armat, fără ferestre, şi învelit pe dinăuntru cu burete pentru antifonare, un material extrem de inflamabil, avea o singură ieşire, o uşă mică de 80 de centimetri. 
Tavanul avea grilaje din lemn de brad uscat (foarte inflamabil).
 Deţinea trei extinctoare mici, unul fiind folosit în încercarea de a stinge incendiul în stadiu incipient.
Din păcate, locaţia nu avea sprinklere, acele dispozitive cu apă care se declanşează automat în cazul unui incendiu.
 
Conform reprezentantului firmei care a realizat antifonarea clubului, patronii acestuia nu ar fi vrut să cumpere material ignifug, motivând faptul că este scump. 
 
Potrivit https://ro.wikipedia.org/wiki/Incendiul_din_clubul_Colectiv, Clubul Colectiv îşi desfăşura activitatea în baza declaraţiei pe propria răspundere din 6 noiembrie 2014, depusă la Primăria Sectorului 4 din Bucureşti, unde era menţionat că clubul are o suprafaţă de 425 de metri pătraţi şi 80 de locuri pe scaun pentru consumatori. Ulterior S.C. Colectiv Club SRL a solicitat eliberarea acordului şi autorizaţiei de funcţionare, iar Primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a emis pe 14 ianuarie 2015 Acordul de funcţionare nr. 3909 / 14.01.2015, respectiv Autorizaţia de funcţionare nr. 369 / 14.01.2015 necesare desfăşurării activităţii de către SC Colective Club SRL, aceste 2 acte fiind întocmite de Luminiţa Larisa Ganea de la Serviciului autorizări comerciale de la Primăria Sectorului 4, şi avizate de Aurelia Iofciu, şefa acestui serviciu.
30 octombrie 2015, Goodbye to Gravity a urcat pe scenă şi început să cânte în faţa a sute de tineri.
La ora 22:02:01, la câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum artificiile montate pe stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scenă sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului situat în partea stângă lângă scenă.
La ora 22:32:00, se observă cum se aprind artificiile montate pe un suport situat lângă stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena. Acestea ard timp de 16 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului, situat în partea stângă în imediata apropiere a scenei.
La ora 22:32:16, imediat după ce artificiile s-au stins, se observă cum spaţiul dintre stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina creşte foarte repede în intensitate acoperind o suprafaţa tot mai mare.
La ora 22:32:26 se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăţi incandescente.
La ora 22:32:35 suprafaţa tavanului care arde creşte foarte repede, flacăra devine violentă, iar primele persoane se îndreaptă spre ieşire. Mai departe, suprafaţa tavanului cuprinsă de flăcări creşte extrem de repede, iar în aproximativ un minut de la iniţiere focul ajunge în dreptul camerei de supraveghere nr. 2, care este montată pe stâlpul de susţinere al imobilului situat diametral opus faţă de locul de unde a început incendiul.
La ora 22:33:01, se observă că în interiorul clubului se află un număr mare de persoane care sunt strânse în jurul spaţiului deschis de unde se face accesul în holul de unde se iese afară din club. Imediat, fumul devine foarte dens cuprinzând întregul club.
O tragedie fără precedent, după Revoluţie.
Din nefericire în tragedie şi-au pierdut viaţa artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. 
65 oameni morţi, peste 150 persoane au suferit arsuri grave şi foarte grave... niciun vinovat.
Unde sunt vinovaţii? Cine răspunde pentru această tragedie?
La 6 ani de la Colectiv, Autorităţile se scuză şi acuză reciproc.
Demisii la nivel înalt, reţineri, modificări legislative, trimiteri în judecată, controale mai complexe, etc. au fost doar ca un pistol cu apă în faţa noastră.
 Tribunalul Bucureşti l-a condamnat (în prima instanţă) Cristian Popescu Piedone (fost primar la sectorul 4), la opt ani şi şase luni, actualmente este Primar în sectorul 5. (Bucureştenii din acel sector au uitat de tragedie!?!).
Foştii patroni ai clubului, George Anastasescu, Costin Mincu şi Paul Gancea (tot în primă instanţă), au primit pedepse de câte 11 ani şi opt luni de închisoare... sunt liberi, după ce au fost sub controlm judiciar.
„Revocă măsura preventivă a controlului judiciar aplicată inculpaţilor Anastasescu George Alin, Gancea Paul Cătălin, Mincu Costin... Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare” - Tribunalului Bucureşti. 
 Aurelia Iofciu, fostă şefă a Serviciului autorizări comerciale din Sectorului 4 a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare, dosarul nu este finalizat...
Daniela Nită - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani. De asemenea, Cristian Nită, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. 
George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare. 
Amânări peste amânări, procese peste procese... mortul este de vină...
Potrivit https://www.agerpres.ro/justitie/2021/06/14/dosarul-colectiv-impartit-in-doua-de-magistrati-piedone-va-fi-judecat-separat-in-luna-septembrie--730938 Curtea de Apel Bucureşti a decis să formeze două dosare Colectiv, urmând ca fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionarii din primărie şi cei doi pompieri să fie judecaţi separat de patronii clubului.
Cine lucrează în Primărie să aibă dosar separat şi să NU fie judecat pe latura penală...
” La începutul şedinţei de judecată, judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache a anunţat că ea şi colegul ei au opinii diferite în legătură cu schimbarea încadrării juridice, astfel încât problema trebuie tranşată prin formarea unui complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea judecător.
Adina Pretoria Dumitrache a susţinut că formarea unui complet de divergenţă va duce la amânarea procesului şi a propus ca dosarul să fie separat în două.
Astfel, s-a luat decizia ca într-unul dintre dosare să fie judecaţi, doar pe latură penală, cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, Daniela Nită - patroana firmei de artificii, Cristian Nită, directorul firmei de artificii, SC Colectiv SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists. În acest caz, dezbaterile pe fond încep marţi.
Separat, se va forma un alt dosar, în care vor fi dezbateri, în complet de divergenţă, atât pe fond, cât şi pe cererea de schimbare a încadrării juridice, cu inculpaţii Cristian Popescu-Piedone, pompierii George Matei şi Antonina Radu şi cele trei funcţionare din Primărie - Aurelia Iofciu, Larisa Luminiţa Ganea şi Ramona Sandra Moţoc.”
„Nu am înţeles nimic. Mai durează cinci ani? Vă bateţi joc de noi. Dacă disjungeţi, creaţi perspectiva unor contestaţii în anulare. Se va crea o mare confuzie. Nu va fi celeritate. Suntem în apel, trebuia să punem concluzii finale. Nu vrem disjungerea. Se poate crea haos. Nu puteţi disjuge latura penală de cea civilă. (...) Dosarele au fost iniţial disjunse, apoi reunite, de ce vreţi să le separaţi din nou?”, i-au strigat avocaţii judecătoarei Adina Pretoria Dumitrache. 
La rândul său, procurorul de şedinţă s-a opus disjungerii dosarului: „Este o cerere care este depusă tardiv. Dosarele au mai fost disjunse şi le-am reunit pentru că este un singur dosar. Este inadmisibilă disjungerea. Cauza poate fi soluţionată într-un singur dosar”.
Cei doi magistraţi nu au ţinut cont de cererile avocaţilor şi ale procurorului DNA, luând decizia de a forma două dosare Colectiv.
De asemenea, persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.
De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.
Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu apel de persoanele condamnate, dar şi de către procurori. ” am încheiat sursa citată.
Eroi în halate albe, voluntari, pompieri, poliitisti, prieteni ai victimilelor...
Deşi era instaurat Codul Roşu de intervenţie, acţiunea de salvare coordonată s-a transformat într-un haos total, în care fiecare a intervenit cum a putut.
 Medicii, asistenţii, paramedicii, voluntarii, poliţiştii, pompierii, prietenii victimilor, nu au aşteptat ca cei responsabili să coordoneze toată acţiunea şi au preluat victimile transportându-le la spital...
Tot din banii victimelor...
Deşi de 26 ani (de la Revoluţie până la momentul Colectiv) toate Guvernele s-au lăudat cu un sistem medical performant, inaugurând secţii şi unităţi spitaliceşti, rudele şi prietenii victimelor au alergat disperate să facă rost de materiale sanitare, iar răniţii au fost expuşi bacteriilor intraspitaliceşti, din păcate acestea grăbindu-le moartea.
Au trecut 6 ani... unde-s centrele de arşi?
Nici după 6 ani de la tragedie, centrele de arşi sau centrele de recuperare pentru pacienţii care suferă arsuri grave sunt inexistente.
România fiind din păcate, lidera în Europa la numărul de pacienţi cu arsuri mari şi medii.
Conform https://life.ro/colectiv-o-rana-inca-vie-6-ani-de-la-tragedia-care-a-marcat-romania-dar-nu-a-schimbat-nimic/ în România sunt aproximativ 1500 arşi, iar paturile sunt doar...24 în toată ţara.
 Astăzi, 30 octombrie 2021, Colectiv a rămas ca o rană vie.
Dovadă este documentarul Colectiv (regizor Alexander Nanau).
 Filmul fiind nominalizat la 2 categorii- Oscar: Cel mai bun film străin şi Cel mai bun documentar.
Câştigător al premiului Academiei Europene de Film -Cel mai bun documentar şi al premiului - Cel mai bun lungmetraj străin al Societăţii Naţionale a Criticilor de Film SUA.
Din păcate aceste performanţe ale documentariului arată faţa nevăzută a autorităţilor care-s inapte în gestionarea unor tragedii...
P.S.Vezi documentare despre tragedie mai jos...
P.P.S.Redacţia INFO PLOIEŞTI CITY transmite pe această cale CONDOLEANŢE FAMILILOR ÎNDOLIATE.DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCA-N PACE.