Proiect inedit la Judecătoria Ploieşti. CAMERA  A CULORILOR pentru copiii care ajung în instanţă în diferite circumstanţe
Proiect inedit la Judecătoria Ploieşti. CAMERA  A CULORILOR pentru copiii care ajung în instanţă în diferite circumstanţe
 
CAMERA CULORILOR - O oază de culoare în cenuşiul specific instanţelor de judecată
Începând cu data de 24 septembrie 2021, Judecătoria Ploieşti va beneficia de o cameră dedicată ascultării minorilor, denumită sugestiv #cameraculorilor.
Copiii care participă în procedurile judiciare se află deja într-o situaţie neplăcută, resimţind fie repercusiunile destrămării familiei, fie efectele abuzurilor la care au fost supuşi. În aceste condiţii, contactul cu autorităţile judiciare reprezintă un factor traumatizant suplimentar, amplificat de mediul formal în care se desfăşoară în mod normal ascultarea minorilor.
Proiectul, realizat cu sprijinul Rotary Ploieşti şi al doamnei designer de interior Bianca Danilov, este menit să creeze un spaţiu prietenos şi confortabil, apt să îi determine pe copii să se deschidă către dialog, lucru dificil de obţinut într-un mediu solemn şi rigid precum cel din sălile de judecată ori camerele de consiliu existenţe în instanţele din România.
 
Sursa si foto:Judecatoria Ploiesti