Protest privind criza gunoiului, la  Ploieşti. Primarul municipiului invită organizatorii la discuţii
Un protest împotriva situaţiei grave în care a ajuns proiectul, în contextul crizei privind serviciile de salubritate, ar urma să aibă loc astăzi.
Protestul a fost anunţat, pe pagina de Facebook „STOP poluării oraşului Ploieşti”. Acesta ar urma să înceapă la ora 17.00.
 
Protestatarii şi-au dat întâlnire în zona din faţa Palatului Administrativ – fântâna arteziană.
 
Acţiunea are loc în contextul în care, în multe cartiere, curăţenia masivă promisă săptămâna trecută de conducerea Primăriei Ploieşti nu a ajuns, iar gunoaiele zac în continuare, pe platforme sau de-a dreptul pe stradă.
 
”ASOCIATIA STOP POLUARII ORASULUI PLOIESTI organizeaza , vineri(N.R. astazi), 20 august, 2021, in fata Consiliului Judetean Prahova, protest pentru curatenia orasului nostru
Punct de intalnire, ARTEZIANA DIN CENTRU.
Ploieşteni, IESIM IN STRADA, printre sobolani si muste, gandaci si mizerie, pentru a protesta fata de incompetenta ROSAL, A.D.I si CJ, a toturor autoritatilor locale care, de cativa ani, iar azi mai mult ca oricand, sunt incapabile sa gestioneze problema deseurilor stradale si menajere din orasul nostru.
Cerem demisia presedintelui A.D.I. DESEURI, care, de aproape un an, tine orasul in mizerie, fara sa fie capabil sa gestioneze situatia. cerem rezilierea contractului pentru deseuri menajere cu ROSAL, cerem implicarea DSP, REASP, SGU, GM, POLITIE, JANDARMERIE, PRIMARIE, CJ SI PREFECTURA, IN REZOLVAREA DE URGENTA A SITUATIEI.
PROTESTAM SAU MURIM INGHITITI DE MIZERIE??”  este mesajul organizatorilor.
 
Reacţia Primarului Mun. Ploieşti, Andrei Volosevici:
 
„Referitor la protestul «Vrem un Ploieşti curat» organizat de către Asociaţia Stop Poluării Oraşului Ploieşti care va avea loc astăzi, 20 august, orele 17:00, invit organizatorii la discuţii pe tema salubrităţii la sediul Primăriei Municipiului Ploieşti, începând cu orele 17:30”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook, cu aproximativ trei ore înainte de începerea acţiunii.
 
Organizatorii îi chemă pe ploieşteni, în această după-amiază, să iasă în stradă „printre şobolani şi muşte, gândaci şi mizerie, pentru a protesta faţă de incompetenţa ROSAL, A.D.I şi CJ, a tuturor autorităţilor locale care, de câţiva ani, iar azi mai mult ca oricând, sunt incapabile să gestioneze problema deşeurilor stradale şi menajere din oraşul nostru”. Aceştia consideră că se impun demisia conducerii ADI, rezilierea contractului cu Rosal şi implicarea tuturor instituţiilor, pentru rezolvarea „de urgenţă” a situaţiei critice în care a ajuns Ploieştiul.
 
Foto: STOP poluării oraşului Ploieşti
 
 
Sursa:www.actualitateaprahoveana.ro