Un prahovean detine obiecte de peste un secol. Constantin Clinci, de la Valea Doftanei

„Câte amintiri încap într-o viaţă? Dar într-o cameră? Dacă ar fi să căutăm răspunsul la Constantin Clinci, din Valea Doftanei, am afla că într-o încăpere de nici cinci metri pătraţi, situată la mansarda casei, pot sălăşlui într-o „dezordine“ extrem de armonioasă „urmele“ a patru generaţii. Brevete militare, poze de familie, obiecte vestimentare, altele de decor, unelte casnice, bani vechi, mobilă de peste o sută de ani etc., toate şi-au găsit loc într-o încăpere din casa prahoveanului.

Locul îi este extrem de drag şi şi-l doreşte a fi un muzeu sătesc, însă plăcuţa care defineşte destinaţia, sculptată chiar de nea Costică, aşa cum îi spun localnicii, este, momentan, ţinută în casă, deasupra scărilor.

E bucuros de oaspeţi, de oameni cărora să le arate şi să le povestească despre fiecare obiect în parte, însă simte că nu este totul pregătit. Parcă ar mai avea ceva de făcut, parcă n-a reuşit să integreze în această lume toate câte ar fi de spus şi de arătat

Legat de familia sa, de locurile natale, de tradiţie, dornic să nu îngroape totul odată cu străbunii şi părinţii lui, Constantin Clinci a adunat şi a recondiţionat o serie de obiecte care au făcut parte din viaţa lor, în particular, dar şi din viaţa românului, în general.

Pentru că în încăperea lui, prahoveanul a reuşit să adune în cele şapte decenii de viaţă un adevărat patrimoniu al satului românesc, aducând frânturi ale lumii rurale de pe la mijlocul secolului al XIX-lea şi până după Revoluţia din 1989.

Pasiunea pentru a colecţiona o are de mic copil, de când a început să adune tot felul de monede şi bancnote. A crescut cu poveştile de război ale familiei sale, dar şi sătenilor.

Treptat, oamenii au început să dispară, însă nea Costică a ales să le ducă spiritul mai departe. Pentru că l-a durut să vadă ca într-o frântură de moment, un morman de pământ să acopere totul.

Oare atât se alege din viaţa unui om? De asta au trăit, muncit şi luptat ai lui? A adunat toate dovezile, actele, fotografiile, iar pe unele le-a înrămat şi le-a aşezat pe pereţii încăperii, alături de un ceas vechi, de nişte coarne de cerb, de o puşcă veche, ieşită de mult din uz, de o lampă, un castron de lut, o lingură de lemn, o bucată de ştergar, care mai poartă amprenta brodatului manual, maşini de calcul şi scris etc.

Astfel, cine ajunge în încăpere va dori, inevitabil, să afle ce-i cu vreun obiect sau altul şi, astfel, ceea ce era dat dispariţiei este readus la viaţă prin poveştile pe care colecţionarul le are pentru fiecare lucru în parte.

Unele dintre piesele moştenite, găsite sau aduse de săteni au avut nevoie de recondiţionare. De profesie maistru la liceul din comună, lui nea Costică i-a fost uşor să lucreze. De atenţia pe care o acorda detaliilor şi de răbdarea să îşi aduc aminte şi astăzi elevii lui, unul dintre ei fiind chiar actualul primar de la Valea Doftanei, Lucian Costea.