A fost  avizat Studiul de fezabilitate privind obiectivul de investiţii de la  Penitenciar Ploieşti, Secţia Exterioară Moara Nouă
 
Consiliul Tehnico-Economic al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a avizat Studiul de fezabilitate privind obiectivul de investiţii „Pavilion Detenţie + Seră – Penitenciar Ploieşti, Secţia Exterioară Moara Nouă”, studiu realizat de proiectantul general S.C. Kat Concept Design SRL.
 
Configurarea spaţiului va permite cazarea a 80 de persoane private de libertate, cu asigurarea tuturor spaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi construirea unei sere de 240 mp care va facilita calificarea persoanelor private de libertate în meseria de legumicultor şi le va da, de asemenea, ocazia să desfăşoare zilnic activităţi lucrative.
 
Valoare investiţiei este de 1.043.676,78 euro şi activităţile prevăzute se vor derula pe o perioadă de 12 luni.
 
Investiţia este prevăzută în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea serviciilor corecţionale din România prin implementarea principiului normalităţii – 4NORM-ality”, finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, programul “Justiţie”, implementat de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în calitate de promotor de proiect, şi în care Penitenciarul Ploieşti are rolul de partener.
 
Sursa:Comunicat Penitenciarul Ploiesti
 
Foto cu caracter ilustrativ