O minoră din Ploieşti este dată dispărută. Dacă o vedeţi sunaţi la Poliţie
 
Astăzi (sambata 27 februarie a.c.), în jurul orei 11:00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 2 Ploieşti, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, minora GHEORGHE ROSALINDA, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în cursul nopţii, iar până în prezent nu a revenit.
 
Semnalmente:
Înălţime aproximativ 1,73 metri, greutate 50 kg, păr lung şaten, constituţie astenică, ochi căprui, faţa ovală, ten deschis, fără semne particulare.
 
Nu se cunosc detalii despre vestimentaţia purtată la momentul plecării.
 
Persoanele care pot oferi detalii despre persoana în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie.
 
Sursă: IJP Prahova