CONCORDIA sprijină 45 de tineri din medii dezavantajate prin Proiectul „Şcoala pentru viaţă – educaţie formală şi nonformală pentru tineri din grupuri vulnerabile“

Organizaţia Umanitară CONCORDIA a primit o finanţare de 337.449,40 lei în cadrul Programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun“pentru susţinerea Proiectului „Şcoala pentru viaţă– educaţie formală şi nonformală pentru tineri din grupuri vulnerabile“, care se desfăşoară până la finalul anului 2017.

Proiectul „Şcoala pentru viaţă– educaţie formală şi nonformală pentru tineri din grupuri vulnerabile“ se adresează unui număr de 45 de tineri din medii dezavantajate care urmează unul dintre cursurile de formare profesională pentru meseriile de brutar / patiser, ospătar sau bucătar din cadrul Şcolii de Meserii CONCORDIA desfăşurate în Ploieşti şi în Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova. Scopul proiectului este de a oferi tinerilor o viaţă independentă prin învăţarea unei meserii şi prin dezvoltarea abilităţilor printr-oeducaţie nonformală.

Proiectul este implemetat în parteneriat cu Asociaţia A.R.T. Fusion care derulează activităţi de educaţie nonformală prin teatru forum şi animaţie.

Despre Organizaţia Umanitară CONCORDIA

CONCORDIA este o organizaţie independentă, neguvernamentalăşi nonprofit, activă la nivel internaţional, care are ca misiune susţinerea familiilor aflate în dificultate şi (re)integrarea socială (familială, şcolară, profesională) a copiilor, tinerilor şi adulţilor, spre o viaţă autonomăşi responsabilă. Timp de 25 de ani CONCORDIA a ajutat în România peste 5.000 de copii şi tineri, şi ocroteşte anual peste 600 de copii şi tineri în casele şi locuinţele sale din Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani, Judeţul Prahova.

Pentru mai multe informaţii accesaţi link-ul http://concordia.org.ro/acasa/

Despre Lidl România

Lidl este prezent în 30 de ţări din toată lumea şi operează aproximativ 10.000 de magazine şi peste 140 de centre logistice în 27 de ţări din Europa.

Lidl are aproximativ 215.000 de angajaţi, dintre care 5.000 înRomâniaunde retailer-ul german are deschise peste 200 de magazine şi 4 centre logistice. Misiunea Lidl în România este aceea de a leoferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ,direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente.

Pentru mai multe informaţii accesaţi link-ul http://www.lidl.ro/ro/index.htm