MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate acordă 560.000 lei finanţare pentru 607 de tineri sportivi şi artişti
 
MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au anunţat rezultatele celei de-a 15-a ediţii a Programului MOL de promovare a talentelor
În urma jurizării de specialitate, 607 de tineri sportivi şi artişti obţin finanţare în valoare totală de 560.000 de lei
În cadrul celor 15 ediţii ale programului, între anii 2006-2020, au fost acordate finanţări în valoare de peste 4.900.000 de lei, pentru 2.765 de tineri talentaţi
 
MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au anunţat rezultatele concursului de proiecte din cadrul ediţiei a 15-a a Programului MOL de promovare a talentelor. Prin intermediul acestui program, 203 proiecte şi 607 tineri talentaţi din domeniul artelor şi al sportului vor beneficia de un fond total de 560.000 lei. De la prima ediţie organizată în 2006, 2.765 de tineri au fost susţinuţi pe parcursul celor 15 ediţii ale programului.  
Mai mult de jumătate din proiectele susţinute în acest an obţin finanţare pentru prima dată: 54 de proiecte din cele 108 la categoria sport şi 32 de proiecte din cele 56 la categoria arte. 39 de proiecte au obţinut finanţare la categoria de vârstă de peste 18 ani – unde au fost invitaţi beneficiarii ediţiilor anterioare ale Programului, care au împlinit vârsta majoratului.
“Talentul şi performanţa sunt valori esenţiale pentru dezvoltarea comunităţii. Suntem implicaţi de 15 ani şi susţinem formarea tinerilor sportivi şi artişti cu potenţial printr-un program stabil şi constant desfăşurat în parteneriat cu jurii de specialitate şi personalităţi recunoscute din domenii relevante. Abilităţile excepţionale ale tinerilor şi angajamentul profesorilor pregătitori şi al antrenorilor ne conving la fiecare ediţie a Programului că această formă de implicare şi de finanţare consecventă este binevenită şi utilă”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman&CEO MOL România.
Majoritatea beneficiarilor acestei ediţii a Programului sunt cunoscuţi pe plan naţional şi internaţional datorită rezultatelor deosebite: pianiştii Cadmiel Boţac, Ilisz Dominik, Sînziana Mircea, Stier Alexa, Szőcs Botond, Maria Voropciuc, artiştii de vioară Ştefan Aprodu, Mălina Ciobanu, Mircea Dumitrescu, Mihaela Mitrofan, violonceliştii Dávid Kacsó Soma, Zirbo Cornelius, artiştii plastici Ada Ciontu, Kentelki Gábor, Andrei Pennazio, scrimerii Emilia Corbu, Adrian Dabija, Andrei Păştin, Amalia Tătăran, înotătorii Andrei Anghel, Bianca Costea, Fángli Henrietta, Huszár Ingrid, Daniel Martin, David Popovici, şahiştii Kiss Abigél, Filip Magold, Miruna Lehaci, Matei Vîlcu, jucătorii de tenis de masă Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Rareş Şipoş, triatloniştii Ştefan Simion, Tămîrjan Róbert, Zöldi Tamás, judoka Diana Argint, Balogh Hanna, Denisa Şerban. 
La ediţia din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor au fost înscrise 523 de proiecte, prin care 1.258 de tineri sportivi şi artişti au solicitat finanţare în valoare totală de peste 3.500.000 de lei. Alocarea fondului de 560.000 lei s-a făcut în urma selecţiei realizate de către juriile specializate din sport şi artă, fiind declarate câştigătoare 203 de proiecte prin care obţin finanţare 607 de tineri talentaţi. Cele 108 de proiecte de sport sunt susţinute cu suma totală de 220.000 lei, cele 56 de arte cu 200.000 lei, iar cele 39 de proiecte din categoria de vârstă de peste 18 ani cu 140.000 de lei.
„Programul, care funcţionează cu reguli simple şi bine formate pe parcursul celor 15 ani de existenţă, oferă tinerilor talentaţi finanţare pentru activitatea lor şi îi învaţă modalitatea de accesare a surselor existente în sprijinul lor. Pentru facilitarea procesului de înscriere în program, în ultimii doi ani, proiectele au fost depuse online cu sprijinul şi consultanţa permanentă ale organizatorilor. În perioada următoare, întocmim documentele pentru încheierea contractelor de sponsorizare şi totodată ne gândim şi la ediţia a 16-a. Recomandăm celor interesaţi să pregătească din timp proiectele pe care doresc să le depună în mai-iunie anul viitor, deoarece solicitările de finanţare bine fundamentate şi explicate au şanse mai mari de reuşită”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.
 
Programul oferă sprijin financiar copiilor şi tinerilor talentaţi care au obţinut rezultate foarte bune la concursuri naţionale şi internaţionale în domeniul sportiv sau artistic şi au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea şi continuarea carierei.
Listele proiectelor finanţate parţial sau integral sunt publicate pe www.molromania.ro şi www.pentrucomunitate.ro
 
Despre program:
În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obţină finanţare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanţarea totală a ediţiei a 15-a, 220.000 lei sunt destinaţi sportului, 200.000 lei domeniului artelor şi 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani şi au depăşit vârsta majoratului. 
În cei 15 ani de existenţă a Programului, au fost acordate finanţări în valoare de peste 4.900.000 lei, pentru 2.765 de tineri sportivi şi artişti, o parte dintre ei obţinând finanţare de mai multe ori în cadrul celor 2.222 de proiecte câştigătoare, susţinute în aceşti ani.
Membrii juriului de artă: 
Márkos Albert, violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, preşedintele juriului, Miriam Cuibus, actriţă a Teatrului Naţional Cluj, lector al Facultăţii de Teatru şi TV din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Timotei Nădăşan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuţ, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.
Membrii juriului de sport: 
Violeta Beclea Székely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing şi comunicare din cadrul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, preşedintele juriului, Viorel Bitang, fost preşedinte al Colegiului Central al Antrenorilor de înot, membru în Senatul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, Laura Cârlescu Badea, campioană olimpică şi mondială la scrimă, Narcisa Lecuşanu, membru executiv în cadrul Federaţiei Internaţionale de Handbal, Marian Ursescu, jurnalist, Gazeta Sporturilor.
 
Din Prahova au obţinut finanţare:
Stoica Florentina Nicoleta Vioară Ploieşti
Buzăţoiu Ioana Corina Sanie Brebu Mînăstirei
Enache Sabina Ioana Gimnastică ritmică Ploieşti
Ionescu Vladimir Alexandru Aeromodelism Ploieşti
Motzca Sebastian Sanie Sinaia
Niţu Gabriel Eduard Patinaj viteză Ploieşti
Turea Mircea Răzvan Nicolae Sanie Breaza
Sursa:Comunicat Fundatia Pentru Comunitate