Socant . Un bărbat a fost găsit spânzurat pe podul de cale ferată dintre staţiile c.f. Blejoi şi Scăieni
 
Joi, în jurul orei orei 12.30, pe podul de cale ferată staţiile c.f. Blejoi şi Scăieni a fost găsit (spânzurat) un bărbat în vârstă de 59 ani din localitatea Boldeşti Scăieni.
 Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei.
Comunicat IJP Prahova:
 
Astăzi, în jurul orei 12:30, am fost sesizaţi cu privire la faptul că pe podul de cale ferată dintre staţiile c.f. Blejoi şi Scăieni se află o persoană de sex bărbătesc, spânzurată de balustrada podului.
Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind găsită la km feroviar 11+400 m. Din păcate, cadrele medicale prezente au declarat decesul persoanei, care a fost identificată ca fiind un bărbat de 59 ani, din localitatea Boldeşti - Scăieni, judeţ Prahova. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, de către poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova, sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
 
Foto cu caracter ilustrativ