ACŢIUNE CU EFECTIVE MĂRITE ÎN MUNICIPIUL PLOIEŞTI
 
Joi (16 aprilie a.c.) , în intervalul orar 11:00-13:00, la nivelul Poliţiei Municipiului Ploieşti a fost organizată şi desfăşurată o acţiune cu efective mărite, ce a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine publică şi siguranţă rutieră, precum şi verificarea măsurilor legale impuse prin ordonanţele militare.
Astfel, 154 de poliţişti, 22 de jandarmi, 42 de poliţişti locali şi 9 militari, au acţionat pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă prevederile ordonanţelor militare, normele la regimul rutier, a celor care efectuează acte de comerţ ilicit, cu preponderenţă în zona Pieţei Halele Centrale, Piaţa Aurora Vest, Piaţa Nord şi Piaţa Mihai Bravu. 
Cu această ocazie, forţele de ordine au legitimat 428 de persoane, au controlat 371 de autovehicule şi au verificat activitatea economică a 23 de agenţi comerciali.  
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 193 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 136 au fost pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie impuse prin ordonanţele militare şi 57 pentru abateri de la prevederile altor acte normative (OUG 195/2002, Legea 12/1990, OUG 95/2005, OG 28/1999, Legea 61/1991, HCL 34/2019), fiind constatată totodată şi o infracţiune.
Pentru abaterile la regimul rutier, au fost reţinute trei permise de conducere, 5  certificate de înmatriculare şi o autorizaţie pentru transport în regim taxi. 
Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte 297.000 de lei.
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării a 80 de kg carne de miel, în valoare de 1.800 de lei. 
Exemple semnificative:
În zona de nord a municipiului, a fost depistat un bărbat, care la vederea poliţiştilor, a încercat să se eschiveze controlului. Cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un briceag cu lama de 14 cm. Cu privire la acesta, bărbatul a declarat că l-a pus în buzunarul gecii, în urmă cu o lună, pentru a-l folosi la masă, şi, ulterior, a uitat că îl are asupra sa. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. 
Pe strada Griviţei, poliţiştii au depistat un bărbat care oferea spre vânzare carcase de miel, dintr-un autoturism, fără a deţine documente de provenienţă veterinară necesare comercializării. Persoana a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor Legii nr. 12/1990, fiind ridicate în vederea confiscării 10 carcase de miel (aproximativ 80 de kg), care au fost predate reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare.
 
Sursa:IJP Prahova 
 
Video :amator