Prahova va avea aparat  Real Time PCR pentru testarea şi diagnosticarea rapidă a infecţiilor cu Coronavirus

Preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a anunţat că achiziţia aparatului de analiză a probelor biologice prin Real Time PCR pentru testarea şi diagnosticarea rapidă a infecţiilor cu COVID-19 a fost finalizată. Furnizorul care a câştigat licitaţia are la dispoziţie, conform legii, ca termen de livrare, data de 6 aprilie.
* Noi sperăm să îl livreze cât mai devreme pentru a începe testarea cât mai rapid cu putinţă! Între timp, la Spitalului Judeţean de Urgenţă Prahova, continuăm lucrările de amenajare a spaţiului destinat noului aparat Real Time PCR, o nouă platformă integrată de biologie moleculară care ne va permite, odată cu livrarea şi instalarea aparaturii, ca Prahova să fie pe harta judeţelor unde se realizează testarea pentru depistarea infecţiilor cu noul coronavirus*, a transmis Toader.
Preşedintele CJ Prahova a mai precizat că, în colaborare cu DSP Prahova, cu ajutorul directorului Bogdan Cristian Nica, va obţine în timp util autorizaţia de la Ministerul Sănătăţii pentru a putea începe testarea chiar de săptămâna viitoare.
foto:facebook.

Sursa:http://prahova-news.ro/stire/prahova-va-avea-pana-pe-6-aprilie-aparat-de-analiza-a-probelor-biologice-prin-real-time-pcr-pentru-testarea-si-diagnosticarea-rapida-a-infectiilor-cu-covid-19-9241