Cutremur de 4.6 grade pe scara Richter în România. Acesta a fost resimţit şi la Ploieşti

Marţi după amiază, la ora 14.53, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 4.6 grade pe scara Richter. 

Potrivit Inpf.ro, seismul a avut loc la o adâncime de 140 de kilometri lângă Nehoiu. 

„În ziua de 03/09/2019 la ora 14:52:51(ora României) s-a produs în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, un cutremur cu magnitudinea 4.5 pe scara Richter, la adâncimea de 140 kilometri. 

Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de III grad (e) Mercalli. 

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (12km), Întorsura Buzăului (30km), Covasna (33km), Vălenii de Munte (44km), Slănic (47km)”, conform INFP. 

Cutremurul s-a resimţit şi la Ploieşti, neexistând pagube materiale sau victime. 

De menţionat ca acesta este cel mai puternic seism din 2019, după cel înregistrat în luna ianuarie, de 4,4 grade. 

Captură foto: INFP.