O tânără în vârstă de 20 ani din satul Ditesti, este dată dispărută

 

În cursul zilei de 08.05 a.c., Poliţia Comunală Filipeştii de Pădure a fost sesizată despre faptul că numita Baca Mădălina - Aurora, în vârstă de 20 de ani, din satul Diţesti, a dispărut de la domiciliu.

Se pare că aceasta ar fi plecat voluntar, la data de 5 mai a.c.

Semnalmente: 1,65 metri înălţime, 55 kg, constituţie atletică, ten măsliniu, ochii căprui, brunetă, părul lung, fără semne particulare.

La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu o geacă neagră, pantaloni negri, încălţată cu pantofi sport, tot de culoare neagră.

Persoanele care pot oferi date care să conducă la depistarea persoanei în cauză, sunt rugate să informeze cea mai apropiată subunitate de poliţie sau să apeleze 112.

Sursă: IJP Prahova