Credincioşii au luat Lumina de Paşte şi de la BISERICA TREI IERARHI PLOIEŞTI ( video )

Sâmbătă seară, cu aproximativ 30 minute înainte de începerea Slujbei de Înviere curtea Bisericii Trei Ierarhi din zona Baraolt-Vest a părut neîncăpătoare pentru cei care doreau să ia Lumină Sfântă de Paşte şi “Paştele “.

Puţin după miezul nopţii cei doi preoţi de la locaşul sfânt au ieşit cu Lumina, iar credincioşii s-au înghesuit pentru a o lua pe aceasta direct de la preot, aşa cum spune tradiţia.

Deşi preoţii au făcut apel către enoriaşi să NU se înghesuie pentru că lumină este pentru toată lumea, unele persoane au uitat (ca de fiecare dată) de codul bunelor maniere, împingându-se sau înghesuindu-se...

Preotul Daniel Stoica, un preot tânăr şi îndrăgit de toată lumea.

Fără îndoială, cei care merg des la slujbele de la BISERICA TREI IERARHI, îl cunosc pe preotul Daniel Stoica.

Un suflet blând, mereu alături de nevoile enoriaşilor din zonă, le dă sfaturi de viaţă, despre Dumnezeire şi este probabil unul dintre ceiu mai îndrăgiţi preoţi din Ploieşti.

 

N.R. Pe această cale Info Ploieşti City vă doreşte un Paşte minunat, plin de linişte sufletească, credinţă, sănătate şi bucurii.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Vezi video :