Ştefan Robert Paduraru este de azi un înger. Dumnezeu să-l odihnească-se-n pace şi drum lin printre stele
 
O veste tragică, ne-a sosit la redacţie în dimineaţa aceasta, de la Iaşi.
Micuţul Ştefan Robert Paduraru (6 luni), din mun. Iaşi a pierdut lupta cu viaţa, la secţia de terapie (pediatrie) a Spitalului Sfânta Maria Iaşi.
 
Reamintim că micuţul a fost diagnosticat cu leucemie şi a avut deficit mare de trombocite, acesta având nevoie URGENTĂ de sânge, recoltare de CONCENTRAT TROMBOCITAR UNITAR de la donatori bărbaţi cu GRUPA SANGUINĂ AB IV pozitiv cu vârsta până în 50 de ani.
În ajutorul familiei şi a micuţului, Silviu Geandra (un sportiv şi poliţist cu suflet mare, luptător în cadrul Departamentului SAS (MAI) - Bacău, component al lotului Naţional de Unifight, multiplu campion naţional şi european de Unifight) împreună cu Info Ploieşti City, ACS Dinamo Victoria Ploieşti şi DJ Kabal în colaborare cu Centrul de Transfuzii Ploieşti au lansat campania umanitară " Sânge pentru Ştefan Robert".
Din nefericire, deşi s-au depus eforturi şi a fost donat sânge, Ştefan Robert, a plecat mult prea devreme într-o lume mai bună.
 
Pe această cale, Info Ploieşti City, ACS Dinamo Victoria Ploieşti şi DJ Kabal transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate şi regrete eterne.
Dumnezeu să-l odihnească-se-n pace şi drum lin spre ceruri şi alături de îngeri.