CONCORDIA a organizat cea de-a patra ediţie a Concertului Caritabil „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit!“

Organizaţia Umanitară CONCORDIA a organizat ieri, 04 octombrie, principalul eveniment de strângere de fonduri al anului, Concertul Caritabil „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit!“, la Teatrul ODEON din Bucureşti. Evenimentul a ajuns deja la a patra ediţie, iar toate fondurile obţinute vor fi folosite pentru dezvoltarea Centrelor de zi pentru copil şi familie din Ploieşti, un tip de proiect social care prin serviciile sale integrate reuşeşte să ajute familiile dezavantajate să iasă din cercul sărăciei extreme. Centrele de zi sunt pentru CONCORDIA o direcţie strategică de dezvoltare în zonele sărace ale României, atât timp cât există parteneri la nivel local care să îşi dorească o astfel de intervenţie.   

„Evenimentul de astăzi face referire la importanţa centrelor de zi cu servicii sociale integrate pentru copil si familie pe care CONCORDIA le-a dezvoltat. Casa Cristina este poate cel mai aproape de sufletul meu şi îmi dau seama de eficienţa acestei intervenţii, văzând progresele copiilor, având în vedere mediul de unde provin şi cât de dedicate sunt mamele, trei ani mai târziu, să îşi ţină copii aproape. Felicit CONCORDIA pentru că, în ciuda dificultăţilor economice, a legislaţiei impredictibile, precum şi a crizei forţei de muncă, ştie să îşi ducă mai departe misiunea fără abatere, oferind un viitor copiilor noştri.“, a declarat Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României în deschiderea evenimentului.

Costumul popular pe care ASR Principesa Maria l-a purtat în cadrul evenimentului face parte din colecţia de Costume Populare a reginei mamă Elena şi este inclus în colecţia de costume populare a Familiei Regale.

 

 “Misiunea Organizaţiei Umanitare CONCORDIA este impresionantă. La fel ca şi angajamentul tuturor celor care îşi dedică viaţa sau sprijinul financiar pentru integrarea socială, educaţională şi - pe termen lung - profesională a copiilor, ale căror origini familiale sau pierderi personale nu le-au oferit un început uşor în viaţă.” a afirmat Excelenţa Sa Doamna Isabel Rauscher, Ambasadorul Austriei la Bucureşti.

 

Aseară, oaspeţi de seamă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României, Excelenţa Sa Doamna Isabel Rauscher, Ambasadorul Austriei la Bucureşti şi 300 de invitaţi au fost spectatorii unui concert excepţional, susţinut de Irina Sârbu Band: jazz şi muzică românească interbelică. Pe scena Teatrului Odeon au mai urcat Ansamblul de dansuri populare, condus de Domnul Profesor George Grama şi trupa LittleImpro, prima trupă de teatru de improvizaţie pentru copii din România.

 

„40% din copii din şcoală sunt analfabeţi funcţionali, 1 din 11 copii se culcă seara înfometaţi, 25% dintre tinerii de azi nu sunt cuprinşi nici în sistemul educational şi nici angajaţi pe piaţa muncii şi sunt copii care merg zilnic până la opt kilometri ca să ajungă la şcoală. Noi reuşim ca, prin intervenţiile realizate în centrele noastre de zi să păstrăm familia unită şi să dăm copiilor şansa de a creşte sănătoşi, împreună cu părinţii, fără a fi în pericol să fie abandonaţi sau să renunţe la şcoală din cauza sărăciei. Şi astă seară vă cer să vă implicaţi în susţinerea centrelor de zi, precum Casa Cristina, centre care au în vedere aceste statistici“, a spus Diana Certan, Reprezentant al Conducerii Executive CONCORDIA România.

Pentru că ne dorim ca aceste centre de zi să îşi continue activitatea, CONCORDIA a lansat în cadrul evenimentului şi Campania de Strângere de Fonduri prin SMS – “STOP sărăciei extreme în rândul copiilor!” şi a invitat spectatorii să trimită un SMS la numărul 8834. Doi euro este echivalentul unei cafele în centrul Bucureştiului, dar şi a unei mese calde zilnice pentru un copil în Centrul de zi CONCORDIA.

 

Gazda evenimentului a fost şi de această dată jurnalista Irina Păcurariu.

Evenimentul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Maria a României.

 

Sponsori GOLD: Tarom, Teatrul ODEON, The Grand, Angelli, Tymbark.

Sponsori BRONZE: All in TRUST Attitude, ASIROM, Blue Film Production, Cosmin Sbârcea – Fotografie de eveniment, DANEX MANAGEMENT, Mainfreight, Rödl & Partner, STRABAG, TPA România.