CONCORDIA şi Schoenherr sărbătoresc 15 ani de parteneriat

Anul acesta, CONCORDIA şi Schoenherr aniversează 15 ani de parteneriat. În aceşti ani, firma de avocatură a acordat asistenţă juridică pro bono organizaţiei neguvernamentale, sprijinind proiectele sociale şi educaţionale ale acesteia în România, Moldova, Austria, Bulgaria şi Kosovo.

Pentru a sărbători acest parteneriat, pe 17 noiembrie 2023 CONCORDIA a găzduit un eveniment în locaţia sa EDU CAMPUS de lângă Ploieşti, unde membri ai echipei din România a Schoenherr s-au întâlnit cu copiii şi tinerii care beneficiază de acest proiect educaţional. Cu acest prilej, echipa firmei de avocatură a desfăşurat şi activităţi de voluntariat în spaţiul EDU CAMPUS, ajutând la construirea şi vopsirea unor spaţii comune.

"Este cu adevărat o onoare pentru noi să avem Schoenherr ca parte a comunităţii noastre de parteneri, având în vedere că ne sprijină de atâţia ani cu toate serviciile juridice de care avem nevoie, de la aspecte ce ţin de organizarea juridică a organizaţiei noastre, la vânzarea de proprietăţi, aspecte fiscale, cadrul juridic privind dezvoltarea de parteneriat, şi multe altele", a declarat Bernhard Drumel, CEO al CONCORDIA International. "Fără îndoială, activitatea noastră de sprijin al copiilor şi tinerilor care provin din comunităţi defavorizate a fost îmbunătăţită prin aceste servicii, iar eu şi colegii mei suntem extrem de recunoscători pentru acest lucru."

În ultimii 15 ani, peste 75 de avocaţi din cadrul Schoenherr au oferit servicii juridice pro bono pentru CONCORDIA în domenii precum drept societar, proprietăţi imobiliare, dreptul muncii, relaţii contractuale, litigii, protecţia datelor cu caracter personal, proprietate intelectuală, drept fiscal şi altele. Aceste servicii au sprijinit CONCORDIA în desfăşurarea activităţilor sale zilnice, precum şi în dezvoltarea şi implementarea de noi proiecte sociale şi educaţionale.

"Echipa CONCORDIA face minuni în a modela vieţile copiilor şi tinerilor care îi sunt încredinţaţi", a declarat Markus Piuk, partener Schoenherr, care conduce echipa juridică ce consiliază CONCORDIA. "Admirăm proiectele şi implicarea lor şi suntem mândri că putem contribui la povestea lor de succes în România, Moldova, Austria, Bulgaria şi Kosovo. Faptul că am putut sprijini CONCORDIA cu consultanţă juridică pro bono în ultimii 15 ani este un privilegiu pentru echipa Schoenherr."

CONCORDIA este o organizaţie neguvernamentală internaţională, independentă, care se angajează să sprijine copiii, tinerii şi familiile aflate în dificultate pentru a ajunge la o viaţă independentă şi autodeterminată. Înfiinţată în 1991, CONCORDIA activează în prezent în România, Bulgaria, Moldova, Kosovo şi Austria. Cu scopul de a îmbunătăţi în mod durabil condiţiile de viaţă ale copiilor şi tinerilor care îi sunt încredinţaţi, CONCORDIA urmăreşte să se asigure că aceştia se pot dezvolta protejaţi şi în siguranţă, în mod sănătos şi liber. În România, CONCORDIA îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, precum şi judeţele Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa, sprijinind 2.000 de copii, tineri şi familii care trăiesc în condiţii vulnerabile.

 Schoenherr este o firmă de avocatură activă în Europa Centrală şi de Est şi în Europa de Sud-Est. Fiind una dintre primele firme internaţionale de avocatură care a dezvoltat o reţea în această regiune, Schoenherr este în prezent una cele mai mari firme din Europa Centrală şi de Est şi în Europa de Sud-Est, unde operează 15 birouri. Acoperirea sa geografică îi permite să ofere soluţii care se potrivesc perfect fiecărei jurisdicţii, industrii şi companii.

Comunicat:ORGANIZAŢIA UMANITARĂ CONCORDIA ROMÂNIA