156 de copii din medii vulnerabile au fost sprijiniţi să îşi continue educaţia

156 de copii din medii vulnerabile au fost sprijiniţi să îşi continue educaţia

La nivel naţional, datele statistice arată că 40% dintre copii trăiesc în sărăcie extremă în România, 13,8% dintre elevii de clasa a VIII-a nu merg la liceu, 4 din 10 elevi au nevoie de intervenţii individualizate pentru a corecta lacunele educaţionale. Gradul de absolvire a şcolii şi ratele de abandon şcolar sunt, de asemenea, corelate cu ratele sărăciei, mulţi copii din familii defavorizate abandonează şcoala undeva între clasa a IV-a şi a VIII-a.

În acest context, Organizaţia Umanitară CONCORDIA şi PEPCO România au continuat parteneriatul strategic, pentru al cincilea an consecutiv, prin proiectul „Educaţie pentru toţi copiii“ care a avut ca scop principal sprijinul copiilor din medii vulnerabile prin oportunităţi de educaţie de calitate şi particularizată pe nevoile lor şi activităţi de timp liber care să le aducă abilităţi conexe educaţiei. Prin acest proiect 156 de copii au primit sprijin pentru educaţie de calitate şi echitabilă, pentru dezvoltarea competenţelor civice şi au avut acces echitabil la oportunităţi de timp liber de calitate. Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 12 luni în şase dintre locaţiile Organizaţiei Umanitare CONCORDIA din Odobeşti (judeţul Dâmboviţa), Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani (judeţul Prahova).

Prin acest program, 156 copii din programele CONCORDIA au primit sprijin educaţional şi rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru începutul noului an şcolar. Copiii au participat la acţiuni de educaţie non-formală şi de timp liber, la activităţi sportive, artistice, sesiuni de lectură, ateliere de pictură şi decoraţiuni. Pe perioada verii, toţi copiii au mers în tabere sau în excursii.

Începând cu luna octombrie, parteneriatul cu PEPCO România va continua cu noul proiect “Educaţie pentru toţi copiii, Ediţia 2”, care va oferi şansa la o viaţă mai bună pentru 145 de copii, prin educaţie de calitate şi acces echitabil la oportunităţi de timp liber: teme şcolare, activităţi remediale şi meditaţii, ateliere pentru dezvoltare personală şi vocaţională, acţiuni de ecologizare, tabere şi excursii de vară şi pregătirea pentru întoarcerea la şcoală prin campania Back to school by Pepco.

Educaţia copiilor din medii vulnerabile este deosebit de importantă, deoarece aceşti copii sunt adesea mai expuşi riscului de a rămâne în urmă din punct de vedere educaţional şi social. Accesul la educaţie este o primă măsură esenţială. Asigurarea accesului copiilor vulnerabili la educaţie de calitate şi la un program preşcolar de calitate poate face o diferenţă semnificativă în dezvoltarea lor ulterioară. Educaţia este singura cale prin care reuşim să rupem sărăcia intergeneraţională. Şi nu am putea reuşi fără parteneri strategici, aşa cum este PEPCO România.”, declară Diana Certan, Director Executiv Comunicare şi Fundraising CONCORDIA România.

Comunicat:Organizaţia Umanitară CONCORDIA România.