DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI PRAHOVA organizează workshop-ul TRAFICUL DE PERSOANE – O FORMĂ SE SCLAVIE A TIMPURILOR MODERNE
Începând cu anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, data de 18 octombrie a fost desemnată Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane.
Pentru a marca importanţa aceastei zile, DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI PRAHOVA, în parteneriat cu Fundaţia FREEDOM HOUSE, organizează în data de 18 octombrie 2023, începând cu ora 10:00, workshop-ul cu tema:
TRAFICUL DE PERSOANE – O FORMĂ SE SCLAVIE A TIMPURILOR MODERNE
Scopul evenimentul este de informare, conştientizare, semnalare şi de prevenire a riscurilor la care poate fi expusă orice persoană, de a deveni victima exploatării sau a traficului de persoane.
Traficul de persoane reprezintă un flagel la nivel internaţional, prezent şi în România, căruia îi pot cădea victime persoane din toate categoriile sociale, indiferent de vârstă, de origine sau de situaţia economică. Traficul de persoane distruge vieţi, încălcând demnitatea, libertatea şi drepturile persoanelor.
Activitatea la care vor participa aproximativ 80 de adolescenţi cu vârsta peste 14 ani, proveniţi din sistemul de protecţie public şi privat, se va desfăşura la Sala de evenimente a Camerei de Comerţ Prahova, în data de 18 octombrie 2023, începând cu ora 10:00.
 
Sursă:Comunicat DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI PRAHOVA