Pedalează pentru sănătate: a patra ediţie The Fun Ride are loc pe 23 septembrie, în Ploieşti

Sâmbătă, 23 septembrie, începând cu ora 9:00, are loc a patra ediţie The Fun Ride, eveniment organizat de Asociaţia Diabeticilor din Prahova, în parteneriat cu Centrul Comercial Ploieşti Shopping City.

Asociaţia Diabeticilor din Prahova şi Ploieşti Shopping City îi invită pe ploieşteni într-o aventură urbană pe două roţi eco-friendly şi body-friendly.

The FUN RIDE este o cursă de amuzament, care va consta într-o plimbare cu bicicletele prin municipiul Ploieşti cu rol de conştientizare asupra importanţei mişcării şi sportului pe bicicletă în prevenirea diabetului, reglarea glicemiei, prevenirea şi tratarea obezităţii şi a hipertensiunii arteriale.

Traseul bicicletelor va fi următorul: plecarea se face din parcarea Palatul Culturii Ploieşti, Bulevardul Republicii, Piaţa Mihai Viteazul, până în parcarea Ploieşti Shopping City, cu întoarcere pe acelaşi traseu, după o pauză de aproximativ 1 ora pentru odihnă şi hidratare. Startul plecării în cursă va avea loc la ora 10:00.

Evenimentul face parte din proiectul „Sănătatea e o alegere. Alege să fii sănătos” şi este finanţat de Primăria Municipiului Ploieşti.

Mai multe detalii sunt disponibile pe ploiestishoppingcity.ro.

Comunicat:Ploieşti Shopping City