
La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 14.15, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre faptul că pe Drumul Naţional 1 A, în comuna Berceni, ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind posibil ca unul dintre conducătorii auto să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din verificări, stabilindu-se faptul că impactul a avut loc între două autoturisme conduse de un bărbat în vârstă de 47 de ani, respectiv de o femeie în vârstă de 38 de ani.
În urma coliziunii, bărbatul a părăsit locul accidentului, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, ocazie cu care au constat ca emana halenă alcoolică.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior bărbatul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Conducătoarea auto a fost şi ea testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot ieri, 20 septembrie a.c., în jurul orei 14.30, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Ciorani, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră în comuna Baba Ana, în cadrul acţiunii ,, O zi fără persoane decedate din accidente rutiere" au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comună.
Întrucât la înmânarea documentelor solicitate, conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Tot ieri, în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Comarnic, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe Drumul Naţional 1 au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din judeţul Constanţa.
La testarea cu aparatul etilotest a acestuia, aparatul a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cele două cauze, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ