
La data de 29 august a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au desfăşurat o acţiune pe drumurile naţionale din judeţ, în oraşele Buşteni şi Comarnic, şi în comuna Valea Călugărescă.
Acţiunea a avut drept scop reducerea numărului de accidente rutiere, acţionându-se, în special, pentru prevenirea şi combaterea abaterilor săvârşite de biciclişti şi pietoni, şi a nerespectării priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor care au acest drept.
Astfel, în cadrul activităţilor au fost controlate peste 150 de autovehicule şi au fost efectuate aproximativ 100 de testări cu aparatele etilotest şi drugtest.
De asemenea, au fost aplicate 84 de sancţiuni contravenţionale, 20 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru abateri săvârşite de biciclişti, 9 pietonilor, dar şi două conducătorilor auto depistaţi la volan sub influenţa alcoolului.
Valoarea sancţiunilor este de aproximativ 27.000 de lei.
Totodată, au fost reţinute 3 permise de conducere, două dintre acestea pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ