
Miercuri, 23 august a.c., poliţiştii prahoveni s-au aflat în teren desfăşurând 8 acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, atât pe timpul zilei cât şi pe timpul nopţii, fiind luate măsurile specifice împotriva celor care încalcă prevederile legale, atât sub aspect contravenţional cât şi penal.
În acţiuni au fost angrenaţi poliţişti din cadrul mai multor subunităţi din judeţ, precum Serviciul Rutier, Poliţia municipală Ploieşti, Poliţiile orăşeneşti Azuga, Breaza, precum şi poliţişti din cadrul Secţiilor Rurale de Poliţie Blejoi, Cocorăştii Colţ şi Valea Călugărească.
Aceştia au desfăşurat acţiuni pe mai multe linii de muncă, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave pe drumurile publice din judeţ, pentru descurajarea elementelor infracţioanle, combaterea fenomenelor cu impact stradal, acţionându-se şi pentru verificatrea modului de executare a activităţilor de pază la obiectivele economice din judeţ.
În vederea depistării conducătorilor auto care aleg să pună în pericol atât siguranţa lor, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, urcându-se la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, poliţiştii au fost efectuate peste 150 de testări cu aparatele etilotest şi cele drugtest.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au legitimat peste 400 de persoane, fiind aplicate, în total, 240 de sancţiuni contravenţionale.
Valoarea totală a sancţiunilor este de aproximativ 90.000 de lei.
La regimul circulaţiei, au fost desfăşurate activităţi de fluidizare a traficului rutier pe principalele artere din judeţ şi au fost controlate aproximativ 300 de autovehicule pe drumurile publice, fiind aplicate, în urma neregulilor constatate, peste 180 de sancţiuni contravenţionale.
Ca măsuri complementare, poliţiştii rutieri au reţinut 13 de permise de conducere, pentru conducere sub influenţa alcoolului, depăşiri neregulamentare, precum şi pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii prahoveni au constatat şi încălcări ale normelor de convieţuire socială, fiind aplicate, în acest sens, 40 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 61/1991.
Poliţiştii prahoveni acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii şi sunt pregătiţi să intervină atunci când situaţia o impune.
Foto ilustrativ