
Mădălina, Riana şi Ana* sunt trei fetiţe dintre sutele de copii care trăiesc în sărăcie, într-un cartier mărginaş din Ploieşti. Împreună cu părinţii lor şi alte două surori mai mici, locuiesc într-o cămăruţă dintr-un bloc de locuinţe sociale.
Mădălina şi Riana o ştiau pe Ani de când erau mici. Ani este Coordonatorul Centrului de Zi pentru Copii Casa Austria, noul centru la care ne-am mutat de la Casa Cristina, o locaţie mai mare unde vom ajuta mai mulţi copii. O vedeau adesea pe străzile din cartier înscriind copiii din familiile sărace la centru. De pe atunci şi-au dorit foarte mult ca într-o zi să vină şi ei aici, aşa cum fac mulţi dintre prietenii lor.
"Ne-am dorit atât de mult să venim la CONCORDIA. Şi dorinţa noastră s-a îndeplinit. La începutul anului trecut, mama a semnat nişte acte de la doamna Ani şi din iunie am venit la centru. Este minunat aici, educatorii ne ajută foarte mult cu temele, am primit haine, jucării, am fost la mare vara trecută, ne-am făcut noi prieteni. Suntem fericite aici.”, spune Mădălina, de 12 ani, cea mai mare dintre cele cinci fete ale familiei.
În ciuda lipsurilor şi dificultăţilor cu care se confruntă, părinţii îşi doresc ca fiicele lor să termine şcoala, să aibă şansa unui viitor mai bun. De aceea ne-au cerut sprijinul. Trimiterea fetelor la şcoală înseamnă un efort uriaş – au nevoie de o gustare, de haine, acestea trebuie spălate, uscate şi este greu mai ales pe timpul iernii deoarece nu există spaţiu - este incredibil de dificil pentru familiile sărace. Acesta este unul dintre motivele pentru care mulţi copii săraci abandonează şcoala.
De când au venit la centru, Mădălinei şi Rianei le place să meargă la şcoală şi, chiar mai mult, abia aşteaptă să vină în fiecare zi la CONCORDIA. Au găsit aici înţelegere, căldură şi ajutor. Fac teme, primesc tot ce au nevoie pentru la şcoală: ghiozdane, rechizite, penare echipate pentru temele din fiecare zi. La şcoală nu mai sunt complexate că nu au hăinuţe sau că nu şi-au făcut temele pentru că acasă nu le poate ajuta nimeni. Rezultatele la şcoală au devenit din ce în ce mai bune. Mai mult, şi-au descoperit talente de care nu ştiau.
Riana adoră cursurile de tobe. De când a descoperit acest instrument este pasionată de el, atât de pasionată încât visează să cânte la tobe toată viaţa, să fie artistă pe scene mari. "Prima zi în care am cântat la tobe a fost o zi de neuitat. Nu am vrut să mă ridic de pe scaun şi să las toba din mâini. Acum ştiu deja câteva melodii pe care ni le-a predat profesoara la centru." Sora mai mare, Mădălina, este pasionată de machiaj. Are si ea un vis. Acela de a fi un make-up artist celebru, dar acest vis i se pare de neatins pentru că ştie cât de scumpe sunt trusele de machiaj profesional. Nu vede cum ar putea să înceapă să practice dacă mama ei nu-i va putea cumpăra truse de machiaj.
Prima vară la noi a fost specială pentru aceste fetiţe. La fel ca mulţi copii săraci, ele nu văzuseră niciodată marea până când au venit la noi. Au fost fascinate de valurile Mării Negre si de nisipul auriu. S-au jucat împreună cu ceilalţi copii şi s-au stropit cu apa sărată a mării. „Este una dintre cele mai frumoase amintiri.”, „Am văzut şi două meduze.”, au spus ele.
De la începutul acestui an, Ana, cea mai mică dintre cele trei surori, vine cu drag la centru şi se implică în toate activităţile, la orele de percuţie şi dans, şi adoră să picteze. Acum este clasa 0 şi are mare nevoie de sprijin la teme pentru că părinţii muncesc din greu şi se întorc târziu acasă. De aceea, este foarte important să vină în fiecare zi la centru, să ţină pasul cu colegii săi.
Educaţia rămâne singura soluţie ca aceşti copii să iasă din cercul vicios al sărăciei. Durează ani, dar noi le rămânem alături oricât e nevoie.
Aceste activităţi se desfăşoară în cadrul proiectului „Educaţie pentru toţi copiii“, proiect finanţat de PEPCO România.
*Pentru a proteja indentitatea copiilor, numele nu sunt reale.
Sursă:Comunicat O.U. CONCORDIA ROMÂNIA