ACŢIUNI CU FORŢE MĂRITE ÎN MAI MULTE ZONE DIN JUDEŢUL PRAHOVA
Ieri, 24 iulie a.c., în mai multe intervale orare, în municipiul Ploieşti, în zona centrală, respectiv în cartierul Boldescu, în oraşele Boldeşti Scăeni şi Urlaţi, precum şi pe drumurile naţionale din judeţ, în mai multe localităţi au fost organizate acţiuni cu forţe mărite, la care au participat peste 80 de efective. 
Astfel, poliţişti de la Ordine Publică, Rutieră, Investigaţii Criminale, Investigare a Criminalităţii Economice, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii,  Protecţia Animalelor, dar şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova  au acţionat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, în vederea descurajării elementelor infracţionale, pentru combaterea fenomenelor cu impact stradal, dar şi pe linie rutieră, pentru combaterea conducerii de autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. 
Astfel, au fost legitimate aproximativ 400 de persoane, 325 de autovehicule au fost verificate şi 15 societăţi comerciale au fost controlate. 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 170 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre acestea la regimul rutier, fiind aplicate sancţiuni, de asemenea, şi conform Legii nr.61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 
Au fost efectuate 5 controale corporale şi 8 controale ale bagajelor. 
Valoarea totală a sancţiunilor depăşeşte 47.000 de lei. 
Totodată, au fost reţinute 6 permise de conducere, 3 dintre ele pentru nerespectarea regimului legal de viteză, precum şi 4 certificate de înmatriculare. 
În urma activităţilor desfăşurate în municipiul Ploieşti a fost constatată şi o infracţiune. 
Exemplu: 
În jurul orei 18.00, cu ocazia activităţilor desfăşurate în parcul Ion Luca Caragiale din municipiu, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au identificat şi depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani care avea asupra sa un obiect tăietor-înţepător. 
Bărbatul din Ploieşti a fost condus la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii. 
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul, fără drept, de obiecte periculoase.
Sursă:IJP Prahova