
La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Boldeşti Scăieni în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în oraş, au oprit, pentru control, un ansamblu de vehicule compus dintr-un autoturism şi o remorcă.
Astfel, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 50 de ani din municipiul Ploieşti.
În urma verificării documentelor celor două vehicule s-a constatat faptul că masa totală a acestora depăşeşte limita maximă autorizată pentru posesorii de permise categoria B.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui permis de conducere este necorespunzător categoriei.
La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 1.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN1, în localitatea Puchenii Mari, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani din judeţul Dâmboviţa.
Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la substanţa cocaină.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Tot noaptea trecută, în jurul orei 1.30, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Cocorăştii Colţ în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în comuna Şirna, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani.
Întrucât conducătorul auto din comuna Şirna emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ