ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR PRAHOVENI PENTRU ASIGURAREA UNUI CLIMAT CORESPUNZĂTOR DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ.12 iulie 2023
În cursul zilei de ieri, 12 iulie a.c., în municipiul Ploieşti, dar şi în oraşele Sinaia şi Mizil au fost organizate 4 acţiuni tip „Razie”,cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În cadrul acţiunilor au fost angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, de prevenire, din cadrul protecţiei animalelor, dar şi luptători din cadrul Seviciului pentru Acţiuni Speciale.
Alături de poliţişti s-au aflat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova şi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploieşti.
Activităţile au vizat prevenirea şi combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, zone de agrement, în baruri şi în zona societăţilor cu profil de săli de jocuri de noroc, precum şi depistarea participanţilor la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Acţiunile din municipiul Ploieşti s-au desfăşurat in zona centrală, dar şi în zona de vest a municipului, astfel în cadrul acestora au fost legitimate aproximativ 150 de persoane, au fost avertizate verbal 20 de persoane şi au fost efectuate 30 de controale ale bagajelor.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost verificate şi legitimate în total 280 de persoane, fiind verificate şi controlate 5 societăţi comerciale, dar şi 150 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 120 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate conform Legii nr.61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Valoarea totală a sancţiunilor este de 24.700 de lei.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ