Nerespectarea curăţeniei – sancţionată de poliţiştii locali din Ploieşti
De la începutul anului şi până în prezent, în vederea combaterii fenomenului de depozitare ilegală a deşeurilor de orice natură pe domeniul public, Poliţia Locală Ploieşti a desfăşurat acţiuni pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor fizice/juridice care încalcă regulile de gospodărire a municipiului.
Astfel, atât pentru aruncarea pe jos a cojilor de seminţe, cât şi pentru depozitarea ilegală pe domeniul public a deşeurilor menajere şi asimilabile acestora, resturi vegetale, resturi de materiale din construcţii sau a deşeurilor provenite din renovări/demolări, precum şi pentru neluarea măsurilor de salubrizare a terenurilor, poliţiştii locali au aplicat 304 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 224.950 lei.
Totodată, în aceeaşi perioadă, pentru neridicarea întregii cantităţi de deşeuri şi pentru nerespectarea graficului de ridicare a deşeurilor de la platformele gospodăreşti, operatorul de salubritate Rosal Grup a fost sancţionat cu 8 amenzi  în cuantum total de 20.000 lei. 
Poliţia Locală Ploieşti condamnă săvârşirea unor astfel de fapte ce contravin normelor de convieţuire socială şi face apel la spiritul civic al cetăţenilor, pe care îi îndeamnă să semnaleze Dispeceratului instituţiei, la numărul de telefon 0244/954 sau poliţiştilor locali aflaţi în patrulare, orice încălcare a regulilor sociale, a ordinii şi liniştii publice.
Comunicat Poliţia Locală Ploieşti
Foto ilustrativ