România sărăcită, nivelul de trai precar, resentimentele românilor, mişcarea sindicală şi viitorul democraţiei. Democraţie şubredă vs. dictatură.
Apărarea, siguranţa, educaţia, sănătatea sunt pilonii democraţiei şubreziţi de incompetenţa clasei politice din ultimii 33 de ani.
O mare parte dintre români supravieţuieşte, nu trăieşte.
România este ţara cu cel mai mare procent al populaţiei expuse la risc de sărăcie sau excluziune socială (34.4% faţă de media europeană de 21.7%). În aceste condiţii, putem trage clar concluzia că România este o ţară sărăcită, în care o mare parte dintre locuitori nu are acces la condiţii decente de trai. Concluzia este validă, însă pentru a schimba paradigma trebuie să ne gândim la modul în care abordăm problema. O abordare directă, tranşantă şi onestă poate călăuzi speranţa românilor şi, cu siguranţă, poate avea capacitatea de a rezolva eficace situaţia dezastruoasă a unei ţări în care pilonii principali: apărarea, siguranţa, educaţia, sănătatea sunt şubreziţi de incompetenţa clasei politice din ultimii 33 de ani
Dacă nu am protesta şi am rămâne în continuare divizaţi, superficiali şi lipsiţi de curaj şi de sentimentul onoarei, ne-am întoarce în trecutul neoliberal în care orice mişcare a lucrătorilor de-a se solidariza, de-a lupta pentru condiţii mai bune de muncă, pentru un nivel mai bun de trai era privită ca un act diabolic de către guvernanţi. Acest trecut neoliberal poate fi regăsit şi în prezent, lucrătorilor li se spune să se uite la acela care câştigă mai mult. Doar să se uite si să facă el ceva pentru sine, nu statul, care are obligaţia constituţională de a garanta/asigura un trai decent pentru români.
Românul s-a obişnuit să-l urască pe cel care are un venit mai mare decât al lui, în loc să lupte cu politicienii vremii pentru a-i asigura un salariu şi o pensie care să-i garanteze accesul facil la educaţie, sănătate şi la apărare. Când creăm sau reproducem această narativă, ne situăm automat pe un piedestal fals, care de fapt nu are nicio legătura cu realitatea. Fiecare român care ajunge să-şi facă un astfel de piedestal, se vede mai prejos decât ceilalţi şi consideră că mai bine să-i tragă înapoi pe cei pe care-i consideră la un nivel superior din punct de vedere al veniturilor, al nivelului de trai. Acest lucru este îngrijitor pentru democraţie si pentru apărarea propriilor drepturi într-o ţară care se consideră europeană şi membră NATO. În sufletele românilor nu există loc de empatie sau înţelegere a situaţiei, ci doar de judecată strâmbă şi comparaţie pernicioasă.
Lipsa imaginaţiei colective şi lipsa încrederii că împreună putem schimba mersul lucrurilor ne-au dus la un impas politic, în care participarea la alegeri este la un minim istoric (de aproape 30%), deşi mii de români au murit pentru acest drept fundamental. Lipsa de interes faţă de participarea democratică, lipsa de înţelegere a procesului politic ne-au redus pe toţi la o simplă masă electorală, pe care la câţiva ani, partidele o îndulcesc cu varii proiecte şi promisiuni pentru a le asigura un loc în forul decizional. Nici funcţiile politice nu mai sunt reprezentative pentru popor, ci au ajuns doar simple job-uri aducătoare de venit pentru aleşi, în care responsabilitatea nu mai este către oameni, ci către partid şi interesele din spate.
Sindicatul nu este liderul, ci este totalitatea membrilor care-şi exprimă în mod liber şi democrat opinia. Nu liderul îi scoate pe oameni îi stradă, ci ei înşişi oferă liber consimţământul pentru a protesta. Liderul îi poate îndemna, le poate oferi un ghidaj, dar nu există sindicat, în teorie, care să fie compus doar din lider. Chiar dacă greva profesorior a demonstrat că liderii mai pot trăda, în esenţă mişcarea sindicală, unitatea fiecărui dascăl în parte au demonstrat că românii, numai împreună, pot câştiga demnitate şi plata decentă a muncii.
Poliţiştii de penitenciare trebuie să ia exemplul profesorilor. La fel şi liderii…
Anul 2024 va fi un moment de cotitură pentru România. Avem de ales între democraţia răului cel mai mic şi extremismul nociv şi periculos pentru supremaţia poporului. Românul nu va mai vota raţional, ci emoţional şi asta va costa libertatea cetăţenilor, iar preţul va fi plătit scump: reîntoarcerea înainte de anii ‘89, când aveai voie să gândeşti şi să vorbeşti doar ce ţi se dictează “de la centru”. Partidele tradiţionale sunt principalul vinovat de situaţia existentă în România. Lipsa educaţiei, sărăcia, corupţia generalizată şi dezinteresul clasei politice actuale faţă de cetăţeni vor cântări mult în alegerile din 2024, pentru ca suntem negreşit produsul trecutului nostru. Acţiunile guvernanţilor până în iunie 2024 vor canaliza România către dictatură sau o vor lăsa să supravieţuiască în democraţia aceasta şubredă.
Comunicat de presă Federaţia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor
